
Zeci de tone de carne de porc contaminate cu dioxină au fost împrăștiate în mai multe județe din țară, prin firme care au importat-o din Irlanda, fapt recunoscut în sfârșit de Autoritatea Națională Sanitar Veterinară și pentru Siguranța alimentelor. În ciuda faptului că autoritățile irlandeze au ordonat retragerea de la vânzare a tuturor alimentelor pe bază de carne de porc produse după 1 septembrie și au anunțat statele importatoare cu privire la contaminare, ANSVSA a rămas impasibilă în fața avertismentelor, ba chiar dădea asigurări că nu există niciun gram de carne toxică pe piața din România. Abia în urma notificării primite prin intermediul Sistemului Rapid de Alertă pentru Alimente și Furaje, inspectorii Direcției Sanitar Veterinare au început verificările la mai multe depozite din țară, însă carnea toxică a ajuns de mult în magazinele alimentare și chiar pe mesele românilor.
Vicepreședintele ANSVSA, Laszlo Csutak, a declarat ieri că a fost depistată o firmă din Cluj care a importat 40 tone de carne de porc provenită din Irlanda, printr-o firmă franceză. Produsele au ajuns însă în 24 de județe, fiind distribuite de alte trei firme. Laszlo Csutak a recunoscut faptul că o foarte mare cantitate din această carne a fost utilizată integral și livrată în magazine. Ca atare, autoritățile sfătuiesc populația să arunce carnea pe care au cumpărat-o începând cu luna septembrie, chiar dacă a fost procesată, intrând în amestec cu alte produse, iar riscul de contaminare este mai mic. Potrivit Institutului de Sănătate Publică (ISP) București, cel mai mare risc de contaminare cu dioxină este prin consumul alimentelor de origine animală, pentru că 90 la sută din această substanță chimică se depozitează în grăsime și nu se distruge prin preparare termică sau înghețare. "Dioxina se stochează în grăsime, astfel că este foarte riscantă carnea grasă, laptele gras, ouăle. O mare problemă poate apărea în cazul expunerii îndelungate la această substanță chimică. Mai mult, noi nu știm dacă alimentele pe care le consumăm conțin dioxină și în ce cantitate, pentru că nu există teste care să stabilească dacă această substanță există în produsele alimentare", a precizat medicul Camelia Pârvu, de la ISP București, pentru Mediafax. Pentru că se formează prin ardere, dioxina conținută de carnea de porc nu poate fi distrusă prin preparare.
Efectele dioxinei în organism
Conform ANSVSA, carnea de porc contaminată cu dioxină poate avea efecte asupra sănătății populației doar dacă este consumată continuu, timp de câteva luni, iar în astfel de situații pot fi afectate pielea și ficatul și, în anumite cazuri, când se consumă cantități extrem de mari, ar putea apărea forme de cancer la adulți. Directorul general pentru Siguranța Alimentelor, Liviu Rusu, a spus că, potrivit notificărilor primite de la Comisia Europeană, nivelul dioxinei din carnea contaminată care provine din Irlanda este de la 20 până la 100 de ori mai mare decât limitele stabilite prin normele europene, respectiv de un picogram la un gram de grăsime de porc. "Pentru a fi siguri, cei care au cumpărat este mai bine să nu consume, întrucât există totuși un potențial risc", a declarat Rusu. Conform directorului Institutului de Cercetări Alimentare, Gheorghe Mencinicopschi, în România, nu există niciun laborator de analize medicale care să detecteze dioxina în corpul uman, iar "tabloul simptomatic" nu se cunoaște exact în acest moment.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















