
Casa consilierului prezidențial Delia Dinu, șefa departamentului de Protocol al Președinției, care se află în Domnești, Ilfov, a fost spartă sâmbătă. Imobilul a fost călcat de hoți în timp ce aceasta l-a însoțit pe președintele Klaus Iohannis la paradele de la București și Alba Iulia.
”Polițiștii din Ilfov au fost sesizați ieri, 1 decembrie, în privința acestui incident, iar în prezent, aceștia desfășoară cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat”, a precizat, pentru MEDIAFAX, Dragoș Romanescu, purtătorul de cuvânt al Poliției Ilfov.
Delia Dinu este șefa Departamentului Protocol din Administrația Prezidențială. Ea a activat în cadrul Serviciului de Protecție și Pază în perioada 2000-2012, fiind și șefa de protocol a președintelui Traian Băsescu.
Foto: Octav Pelin
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info






















S-au mai facut asemenea patrunderi de baietii veseli din serviciii si inainte de 1989 se practica la greu!!!