Acasă Actualitate Cât de limitat să fii să o critici pe Irina Rimes că...

Cât de limitat să fii să o critici pe Irina Rimes că a spus „domnul sculptor Brâncuși”?

DISTRIBUIȚI

Irina Rimes a fost prezentată joi, în cadrul unei conferințe de presă organizată la Muzeul Național de Artă al României, drept ambasadorul Zilei Brâncuși. ”Eu sunt mai mainstream. De mică am știut de Coloana Infinitului și m-a fascinat. Am fost la Târgu Jiu, am vizitat unele dintre lucrările domnului sculptor”, a zis Irina Rimes.

Imediat, s-au repezit asupra ei unii care se consideră superiori cântăreței să o critice pentru că a folosit ”domnul” referindu-se la Constantin Brâncuși. Desigur că vorbim de oameni care-l consideră pe Alexandru Arșinel de neînlocuit în promovarea culturii românești.

Ministerul Culturii a făcut precizări referitoare la alegerea Irinei Rimes pentru a ajuta la promovarea evenimentelor pe care le va organiza cu ocazia Zilei Brâncuşi – 19 februarie:

Brâncuşi este al nostru, al tuturor, şi ne bucură faptul că, împreună cu Muzeul Naţional de Artă al României (MNAR), putem aduce oamenii, în special pe cei mai tineri, mai aproape de acest simbol naţional. Aşa cum a menţionat în conferinţa de presă de la MNAR, dar şi cu alte ocazii, Ministrul Culturii Bogdan Gheorghiu, îşi manifestă dorinţa ca noi toţi să fim mai deschişi către noile generaţii, să facem paşi în a-i aduce mai aproape de cultură.

În acest sens, Irina Rimes a acceptat invitaţia Ministerului Culturii, voluntar, de a fi promotor al evenimentului. Cu această ocazie, îi adresăm mulţumiri pentru accept şi ne dorim, ca pe viitor, evenimente de asemenea anvergură să beneficieze de o promovare adecvată şi în rândul generaţiilor tinere.

Ne dorim să fim mai deschişi, să atragem, fără prejudecăţi, oamenii din toate categoriile de vârstă, sociale şi profesionale. Vrem să schimbăm modul de a comunica cu tinerii, să folosim şi alte canale de promovare a culturii, altele decât cele clasice.

Bogdan Gheorghiu, Ministrul Culturii, a declarat: „Dacă fiecare eveniment cultural s-ar promova doar în zona academică, pe canale nişate, s-ar adânci prăpastia între generaţii. Cultura nu trebuie să se adreseze doar unor nişe şi nu trebuie consumată doar de elite. Am implicat în această promovare a zilei Brâncuşi reprezentanţi din medii diferite. Un exemplu este prezenţa la conferinţa de presă a scriitorului şi criticului literar Alex Ştefănescu. Ceea ce ne-am propus s-a realizat. Toată lumea vorbeşte despre evenimentul Brâncuşi. Vrem ca tinerii să devină interesaţi şi atraşi de cultură. Vrem ca tinerii să devină consumatori de produse culturale. Vrem să colaboram cu modelele tinerilor care se bucură de încrederea şi simpatia lor.”

Astăzi, mediul online este principalul canal de comunicare pentru tineri şi trebuie să ne adaptăm prezentului. Rolul Irinei este de a invita tinerii să-l cunoască mai bine pe Brâncuşi.

„Am acceptat invitaţia domnului ministru de a fi promotor al evenimentului pentru că îmi doresc ca tinerii cu care vorbesc, direct sau indirect, să înţeleagă cât de important este să ne cunoaştem cultura, să perpetuăm obiceiurile, să fim mai aproape de valorile culturale româneşti, să nu uitam de ele doar pentru că nu mai sunt cool şi trendy”, a declarat Irina Rimes.

Vă aşteptăm să-l cinstim cu toţii pe părintele sculpturii moderne, Constantin Brâncuşi, miercuri, 19 februarie, de ziua lui, la Muzeul Naţional de Artă al României. Aşadar, aducem Lumea Brâncuşi mai aproape de tine.

1 COMENTARIU

  1. Nu trebuie să ne supăram ,critica nu ucide și nici nu dezonorează!Uneori ne aduce pe calea cea bună!
    Doar că declarația,, îmi doresc ca tinerii cu care vorbesc, direct sau indirect, să înţeleagă cât de important este să ne cunoaştem cultura, să perpetuăm obiceiurile, să fim mai aproape de valorile culturale româneşti, să nu uitam de ele doar pentru că nu mai sunt cool şi trendy”, a doamnei Irina Rimes, nu am înțeles-o! A vorbi despre cultură , despre geniul sculpturii românești cu vocabular de hip hop(,,cool și trendy” adică,,mișto și la modă” pe americănește!), nu poate face parte din bagajul cultural al promotoarei! Siluind limba română cu vorbele celor care l-au taxat, în 1926 ,la New York, pe Bràncuși, mi se pare un paradox!,,E o pasăre !” a zis Brâncuși vameșului american …zelos și incult! Îmi cer scuze pentru comentariu și îl citez pe maestru,,Opiniile sunt libere, nu și obligatorii.”

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.