Home Actualitate CE nu dă dreptate Franței privind expulzarea țiganilor

CE nu dă dreptate Franței privind expulzarea țiganilor

DISTRIBUIŢI

Presat de mai multe guverne și organizații care apără drepturile țiganilor, Executivul european nu a formulat marți tocmai răspunsul așteptat de Paris în ceea ce privește politica Franței de expulzare a țiganilor de pe teritoriul său, măsură ce intră în conflict cu normele Uniunii Europene, informează Sofia News Agency. Mai mult, departamentele Comisiei Europene abilitate în examinarea acestor politici a cerut informații suplimentare din partea autorităților franceze privind expulzarea țiganilor. Anunțul a fost făcut de comisarul european pentru justiție, drepturi fundamentale și cetățenie, Viviane Reding, în cadrul unei dezbateri extrem de aprinse din Parlamentul European (PE), instituție care s-a declarat împotriva inițiativei Parisului. Cu o poziție reconciliantă, Reding a afirmat că studierea acestui dosar dificil se va face din prisma a două direcții, și anume că fiecare stat membru UE este responsabil pentru ordinea publică și pentru siguranța cetățenilor străini, deci poate lua măsuri împotriva persoanelor considerate amenințări la adresa acestor valori, în pofida directivei UE privind libertatea de mișcare, dar și că niciun cetățean european nu poate fi supus unei represiuni pe baza etniei sau a naționalității.

Atitudine condamnabilă

Europarlamentarii celei mai mari familii politice europnene PPE au pledat pentru necesitatea unei acțiuni mai puternice a UE în scopul integrării romilor, în timp ce restul grupurilor politice au condamnat acțiunile guvernului francez, apreciindu-le ca fiind discriminatorii și contrare legislației UE. „Trebuie să existe dreptul la liberă circulație, iar romii nu pot fi victime ale discriminării“, a declarat secretarul de stat belgian pentru Afaceri Europene, Olivier Chastel. Acesta a mai atras atenția asupra „respectării principiilor statului de drept și drepturilor minorităților“, adăugånd în paralel că sarcina integrării romilor revine fiecărui stat membru UE în parte. Eurodeputatul ungar Livia Jaroka, din cadrul PPE, a precizat că o hotăråre de expulzare se ia pentru fiecare caz în parte, subliniind că „nimeni nu poate fi expulzat pentru simplul motiv că este rom“. De asemenea, europarlamentarii romåni Corina Crețu și Sabin Cutaș au depus în PE intervenții scrise aferente dezbaterii în plen pe tema situației romilor, atrăgånd atenția Comisiei Europene că trebuie să intervină ferm pentru rezolvarea situației acestei etnii, se arată într-un comunicat remis de cotidianul „Curentul“. De asemenea, dezbaterile din PE au condus la concluzia că problema țiganilor nu mai poate fi folosită în scop electoral în cadrul unor campanii naționale desfășurate cu scopul de a atrage votanți.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.