Acasă Actualitate Cei cu vize și permise din state Schengen nu mai au nevoie...

Cei cu vize și permise din state Schengen nu mai au nevoie de viză de scurtă ședere pentru România

DISTRIBUIȚI

Posesorii de vize uniforme, vize de lungă ședere și permise de ședere emise de state membre ale Spațiului Schengen nu vor mai fi supuși obligativității vizei de scurtă ședere pentru a intra pe teritoriul României, începând de sâmbătă, informează Inspectoratul General pentru Imigrări.
Sâmbătă intră în vigoare Ordonanța de Urgență a Guvernului (OUG) nr. 109/2013 pentru completarea OUG 194/2002 privind regimul străinilor în România, publicată în Monitorul Oficial al României din 17 decembrie 2013, informează un comunicat al Inspectoratului General pentru Imigrări din cadrul Ministerului Afacerilor Interne.
Noile prevederi creează cadrul juridic necesar acordării unor facilități la intrarea pe teritoriul României a cetățenilor străini, titulari ai unor documente eliberate de către state membre Schengen.
Astfel, posesorii unor vize uniforme, ai unor vize de lungă ședere sau ai permiselor de ședere emise de state membre ale Spațiului Schengen nu vor mai fi supuși obligativității vizei de scurtă ședere pentru a intra pe teritoriul României, în vederea unei șederi neîntrerupte sau a mai multor șederi ca căror durată să nu depășească 90 de zile în cursul oricărei perioade de 180 de zile.

Pentru ca titularii documentelor sus-menționate să poată beneficia de această facilitate este necesar ca numărul de intrărilor și durata șederii autorizate să nu fi fost epuizate.
Totodată, dreptul de ședere al cetățeanului străin pe teritoriul României nu poate depăși dreptul de ședere conferit prin vizele sau permisele de ședere acordate de statele membre Schengen.
Prin intermediul acestor modificări se preconizează o creștere a afluxului de cetățeni proveniți din state terțe față de Uniunea Europeană care călătoresc în România în principal în scop turistic sau în interes de afaceri, precum și o diminuare a numărului cererilor de viză depuse la misiunile diplomatice și oficiile consulare române din străinătate, se mai arată în comunicat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.