Home Actualitate Centrul Capitalei, invadat de taximetristii satui de -fitele- PSD

Centrul Capitalei, invadat de taximetristii satui de -fitele- PSD

DISTRIBUIŢI

Centrul Capitalei a fost bantuit, ieri, de taximetristii care nu au fost -convinsi- ca legea data pentru ei este -buna si folositoare-. Claxonand de zor, soferii a mii de masini au blamat Legea 38/2003 (a taximetriei) care, potrivit protestatarilor, nu aduce nimic bun in afara unor oprelisti nejustificate si a unor bani in plus ce trebuie dati pe te miri ce. Vechea disputa dintre taximetristii -celor trei trandafiri- si ceilalti s-a dus, ieri, in plina strada. Pentru blocarea contestatarilor, la nivelul intregii tarii s-a folosit tot arsenalul – interzicerea mitingurilor de catre primari, prefecti suparati de deranj si chiar politisti ostili. Dupa mai multe -caravane- desfasurate prin tara, mitingurile au cuprins si Bucurestiul, sefii de sindicat Iacob Palade si Robert Meghesi conducand -legiunea anti-PSD- pe traseul Piata Constitutiei – Guvernul Romaniei, parca in ciuda supararii -aliniatului- Ioan Victor Stan, sef-taximetrist destoinic al puterii.

Pro sau contra, bucurestenii s-au manifestat zgomotos de pe margine, chiar si alti taximetristi aflati de cealalta parte a baricadei -permitandu-si- sa claxoneze in semn de solidaritate.

Pesederizarea taximetriei se desfasoara mai anevoios decat si-ar dori partidul de guvernamant. Cu toate ca s-a incercat pe toate caile asimilarea si disciplinarea celor care misca in front, chiar ieri s-a dovedit ca soferii de taxi, unii dintre ei, inca mai au principii. Complotul pus la cale de taximetristii -de partid-, condusi de Ion Victor Stan, presedintele Federatiei Nationale a Sindicatelor Soferilor din Romania (FNSSR), de a-i sunta pe -baietii- lui Iacob Palade, presedintele FSSR, si pe cei ai lui Robert Meghesi, de la ANPOTRT, nu a dat rezultatul scontat. Ultimele intalniri ale taximetristilor PSD au avut ca scop punerea de bete in roata, si la propriu, si la figurat, celor nealiniati. In arsenalul luptei pentru suprematia celor trei trandafiri au fost aruncati primarii, prefectii si chiar -independenta- politie. De altfel, ziarul nostru a redat pe larg, saptamanile trecute, o astfel de punere in scena. Dupa mai multe caravane prin tara, a fost randul soferilor din Capitala sa protesteze fata de o lege considerata a fi paguboasa. Un cor de clacsoane a marcat marsul de protest de ieri al taximetristilor bucuresteni. Orele linistite de pranz ale Capitalei au fost bulversate de o mare de masini incolonate pe traseul Piata Unirii – Piata Universitatii – Piata Romana – Guvernul Romaniei. Mii de taximetristi au protestat fata de Legea taximetriei (38/2003). Actiunea organizata de Federatia Sindicatelor Soferilor din Romania (FSSR) si de Asociatia Nationala a Patronatului Operatorilor de Transport in regim de Taxi (ANPOTRT) a avut ca principale revendicari eliminarea dublei autorizari pentru activitatea de dispecerat de taxi, renuntarea la tarifele fixe si, nu in ultimul rand, cheltuielile pentru masina, pe care trebuie sa le faca taximetristii. Dupa noua lege, acestia trebuie sa aiba in masina aparat fiscal de taxare, licentele de transport si executie, autovehiculul vopsit in galben etc. Ceea ce i-ar costa pe soferi aproximativ 2.000 euro de masina. Protestul s-a desfasurat incepand cu ora 10.00 si a debutat in Piata Constitutiei, finalul inregistrandu-se in fata guvernului, participantii parasind piata la ora 16.00, ora pana la care mitingul fusese aprobat de primarie.


Cine a murit, maica? Taximetria romana!

De-a lungul coloanei de masini, bucurestenii comentau in fel si chip, pro sau contra evenimentul. O femeie in varsta l-a intrebat pe un taximetrist. -Cine a murit, maica, de sunteti asa multi si claxonati?-. Mucalit, omul soselei i-a raspuns – taximetria, maica! In plin miting, taximetristii -multumiti- treceau pe langa coloana, fie pentru a nu pierde o cursa de cativa lei sau, neavand OK-ul politic, unii dintre acestia claxonau, totusi, in semn de solidaritate de breasla. Oricum, Bucurestiul a fost ieri marcat de miting, prefectul Capitalei fiind chiar -deranjat- in plina conferinta de presa de un telefon -pe firul rosu- in care i se solicitau date despre miting.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.