Acasă Actualitate Cine sunt mama, sora și soția lui Roberto Ababei, șef în Poliția...

Cine sunt mama, sora și soția lui Roberto Ababei, șef în Poliția Capitalei, ridicat de DNA?

DISTRIBUIȚI

Roberto Ababei a fost reținut de DNA. Surse din poliție ne-au declarat sub protecția anonimatului că Roberto Ababei a fost pus în 2013, în funcția de adjunct al Poliției Capitalei la dorința lui Gabriel Oprea, Roberto fiind omul lui Onțanu. Dumitru Coarnă, vicepreşedinte al Sindicatului Poliţiştilor (SNPPC), a declarat la momentul numirii lui Ababei în funcție: „Câtă vreme trăim într-o ţară foarte ciudată, acest lucru este normal, dar în acest context”.

Atenție, soţia lui Ababei, Mary Ann, este nimeni alta decât şefa serviciului de control intern din cadrul DGPMB, mai exact, structura specializată în controlul tuturor neregulilor săvârşite de poliţiştii de la Capitală.

Totodată Roberto este fratele lui Louise Sabbagh, fostă purtătoare de cuvânt a poliției, actualmente la Biroul Relații cu Publicul, fosta soție a jurnalistului Cristian Sabbagh.

Mama lui Louise și a lui Roberto a lucrat la CAR-ul poliției Capitalei încă din anii 80 unde polițiștii ca să primească un împrumut trebuiau să aibă relații. Polițiștii tineri se descurcau cu „atenții” la doamnele CAR-iste. Odată servit cu un împrumut, polițistul mahăr rămânea dator doamnei de la CAR și-i întorcea și el un serviciu la un moment dat. Așa au ajuns și Louise și Roberto să lucreze în poliție fără a avea școală de ofițeri sau subofițeri la momentul angajării. Ulterior aceștia și-au completat studiile.

Roberto are și un naș celebru: prim adjunctul IGP, Dumitru Pârvu.

Acum Roberto a fost luat cu mascații pentru șpagă iar un polițist mai în vârstă care a beneficiat de un împrumut de la CAR în urmă cu mulți ani doar „dând dreptul” ne-a  spus cu năduf: „așchia nu sare departe de trunchi”.

UPDATE 21.45: DNA a anunțat că „procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând de la data de 14.10.2015, a inculpatului

ABABEI ROBERTO – ȘTEFAN, director general adjunct al Direcției Generale a Poliției Municipiului București (D.G.P.M.B.), sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de influență.

Din ordonanța întocmită de procurori a rezultat că există date și probe potrivit cărora:

În perioada 14 iulie – 06 august 2015, inculpatul Ababei Roberto – Ștefan, în calitate de director general adjunct al Direcției Generale a Poliției Municipiului București, în mod direct și pentru sine, a primit de la doi oameni de afaceri suma totală 13.000 euro (în două tranșe 3.000 respectiv 10.000 euro) și produse alimentare, lăsându-i pe aceștia să creadă că, prin funcția deținută, are influență asupra lucrătorilor de poliție din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, care efectuau cercetări cu privire la presupuse infracțiuni de evaziune fiscală, săvârșite de cele două persoane, în legătură cu activitatea firmei pe care o administrau.
De asemenea, în același context, inculpatul Ababei Roberto – Ștefan le-a creat persoanelor respective impresia că are influență și asupra unei persoane cu funcție de conducere din cadrul Poliției Capitalei care conduce, îndrumă și controlează activitatea serviciului anterior menționat, promițând, în mod repetat oamenilor de afaceri, că îi va determina pe funcționarii publici din cadrul D.G.P.M.B. să îndeplinească acte contrare îndatoririlor lor de serviciu, respectiv să efectueze în mod necorespunzător, favorabil celor doi administratori, activitățile cu privire la infracțiunile față de care se desfășurau cercetări.

În cauză, se desfășoară acte de urmărire penală și față de alte persoane.

Inculpatului Ababei Roberto – Ștefan i s-au adus la cunoștință calitatea procesuală în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală, urmând a fi prezentat, la data de 15 octombrie 2015, Tribunalului București cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

În cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Departamentului de Informații și Protecție Internă.”

 

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.