Home Actualitate Ciobani cercetați pentru sclavie

Ciobani cercetați pentru sclavie

DISTRIBUIŢI

Mai mulți ciobani din zona Frumușița (Galați) sunt cercetați pentru sclavie, lipsire de libertate și viol, fiind acuzați că au racolat peste 40 de persoane, inclusiv copii, din familii cu o situație materială precară, pe care le-au obligat să muncească la stâne, fără a le permite să plece de acolo.
Polițiștii de investigații criminale, împreună cu polițiști de ordine publică și cu sprijinul Serviciului de Intervenție Rapidă, au făcut, joi dimineață, șapte percheziții în județul Galați, la stâne, saivane și grajduri.  În urma descinderilor, 24 de persoane au fost duse la audieri la sediul Inspectoratului Județean de Poliție, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliției Galați, Cristina Tatulici.
Potrivit acesteia, acțiunea oamenilor legii a vizat mai mulți ciobani despre care existau informații că de la începutul anului 2010 au racolat mai multe persoane, bărbați, femei, dar și copii din centrele de asistență socială sau din familii cu o situație materială precară. Victimele au fost obligate să muncească, au fost abuzate sexual și li s-a interzis să părăsească locurile în care erau ținute.
"Acestor persoane li se promiteau sume de bani pentru munca prestată, cazare și masă, dar în realitate erau exploatate. Victimele erau puse să îngrijească animale de la stâne, erau cazate în condiții insalubre și hrănite necorespunzător, fiindu-le interzis, totodată, să părăsească locurile respective. De asemenea, femeile erau obligate să întrețină relații sexuale cu membrii grupării", a mai declarat purtătorul de cuvânt al Poliției Județene Galați.
Polițiștii susțin că gruparea a racolat peste 40 de persoane din județele Galați, Vaslui și Vrancea.  În acest caz cercetările continuă pentru documentarea activității infracționale a tuturor membrilor grupării, pentru infracțiunile de sclavie, lipsire de libertate în mod ilegal, furt calificat, viol, tâlhărie și distrugere.

Irina Popescu

CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.

Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.