Acasă Actualitate Cîțu: va fi suspendată activitatea operatorilor economici care nu respectă măsurile COVID

Cîțu: va fi suspendată activitatea operatorilor economici care nu respectă măsurile COVID

DISTRIBUIȚI

Premierul Florin Cîţu a anunţat miercuri că va fi elaborat un act normativ care prevede suspendarea activităţii, pe o perioadă determinată, a operatorilor economici care nu respectă măsurile de prevenire şi combatere a răspândirii COVID -19.
Înaintea şedinţei de guvern de miercuri a avut loc o reuniune a Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă.

„În hotărârea de astăzi a Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă a apărut un lucru nou. Este o propunere pentru elaborarea unui act normativ prin care să fie instituită o măsură complementară a suspendării activităţii, pe o perioadă determinată, pentru operatorii economici care nu respectă măsurile de prevenire şi combatere a răspândirii COVID -19. Au fost multe discuţii în momentul în care am relaxat condiţiile pentru anumiţi operatori economici, din păcate, chiar dacă unele restricţii au rămas în vigoare, vedem foarte mulţi operatori economici care nu respectă aceste restricţii. Această propunere vine exact după aceste observaţii pe care le-am avut în ultima perioadă, pentru un act normativ care să reglementeze această situaţie cu suspendarea activităţii pe o perioadă determinată. Şi vor fi mai multe propuneri”, a declarat Cîţu într-o conferinţă de presă susţinută la Palatul Victoria.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.