Acasă Actualitate Clujul, un judet in colaps

Clujul, un judet in colaps

DISTRIBUIȚI


– Pe fondul crizei politice din administratia locala, criza financiara arunca judetul Cluj in colaps

– Consiliul Judetean Cluj cere tuturor instantelor de judecata sa solutioneze in procedura de urgenta procesele legate de criza din administratia locala

Rectificare de doi bani

Autoritatile clujene se declara, din nou, nemultumite de banii primiti de la bugetul central in urma celei de-a doua rectificari bugetare. Potrivit presedintelui Consiliului Judetean Cluj, Gratian Serban, sumele alocate sunt total insuficiente, acestea ajungand doar pentru -supravietuire-. El spune ca ar fi nevoie de o suma de 10 ori mai mare decat cea alocata pentru dezvoltare, or, ceea ce s-a primit asigura doar subzistenta. -Este un buget la limita. Sumele repartizate pentru rectificarea bugetelor locale si bugetului propriu pe anul 2002 nu acopera integral necesarul de fonduri-, a tinut sa precizeze presedintele Consiliului Judetean, care a prezentat cifrele in cadrul Delegatiei Permanente. Astfel, au fost alocate 9,5 miliarde de lei pentru echilibrarea bugetelor locale, 23,2 miliarde pentru subventionarea energiei termice livrate populatiei si 19 miliarde de lei pentru invatamant, din care 2,6 miliarde pentru sustinerea persoanelor cu handicap. Cele peste 23 miliarde de lei pentru incalzire urmeaza sa mearga integral la municipiul Cluj-Napoca, pentru acoperirea subventiilor de caldura in noiembrie si decembrie.

Judecatori, grabiti-va!

Consiliul Judetean urmeaza sa discute si sa aprobe in sedinta plenara de azi o scrisoare deschisa adresata instantelor judecatoresti. In textul scrisorii, consilierii precizeaza ca -administratia publica locala se confruntaa cu situatii litigioase ce determina perturbarea bunului mers al activitatii administrative, cum ar fi probleme legate de bugetul local pe anul in curs, cu repercusiuni directe asupra populatiei municipiului-.

De asemenea, datorita disfunctionalitatii existente intre institutia primarului si Consiliul local, nu s-a inventariat patrimoniul municipiului Cluj-Napoca, nefiind cunoscuta, la ora actuala, proprietatea publica si privata a acestuia. Din aceasta cauza nu se pot concesiona, inchiria sau vinde spatii comerciale, terenuri sau cladiri de locuinte.

-Prin solutionarea cauzelor aflate pe rol la instantele judecatoresti, organele administratiei locale vor putea sa dispuna de toate fortele pentru a se implica in rezolvarea curenta si prompta a problemelor cetatenilor municipiului-, se mai arata in scrisoarea deschisa.

Pe rolul instantelor de judecata exista zeci de procese intre Consiliul Local Cluj, prefectura si primarul Gheorghe Funar, acesta din urma contestand legalitatea deliberativului local, pe care-l considera dizolvat de drept. Multe cauze sunt la instante din alte judete, deoarece au fost stramutate din Cluj.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.