Președintele Camerei Deputaților, Bogdan Olteanu, are o casă de vacanță la aproximativ un kilometru de viitorul aeroport din Adunații Copăceni. Coincidență sau nu, primarul liberal al localității, Ion Tache, are și el o benzinărie și un "palat" lângă viitorul aeroport.
Anul trecut, când încă nu era primar, Tache a mers în Olanda și a luat proiectul aeroportului de la un centru de proiectare din Eindhoven. Ce indică toate acestea? Pentru moment, coincidențe care ar putea deveni profitabile pentru liberali. Totul într-un tablou al unui proiect demarat pe final de mandat, prin Ministerul Transporturilor, condus de Ludovic Orban (PNL).
Din București până la Adunații Copăceni ajungi cu mașina după aproximativ 20 de minute. La intrarea în comună, drumul se despică: în față continuă autostrada E70 care duce la Giurgiu-Russe, la stânga un drum merge către satele Varlaam și Mogoșești, iar în dreapta, la două minute de mers cu mașina, intri în satul Dărăști. În acest sat, ale cărui case sunt înșirate pe o parte și alta a drumului, președintele Camerei Deputaților, Bogdan Olteanu (PNL), are o casă de vacanță. Potrivit declarației de avere, publicată pe site-ul Camerei Deputaților, imobilul cu pricina are 54,2 mp și a fost dobândit de soția sa, Cristina Olteanu, în 2001. "Și ce?", s-ar putea întreba unii. Potrivit primarului comunei, Ion Tache (PNL), aeroportul care va fi construit în sudul Capitalei este încadrat de localitatea Adunații Copăceni și satul Dărăști, iar după ce ministrul transporturilor, Ludovic Orban (PNL), a anunțat ca probabilă amplasarea aeroportului lângă Adunați, prețul terenurilor din zonă a "explodat". Până la 60 de euro pe mp.
De la intersecția din intrarea în comună până în Dărăști, treci pe lângă șoseaua de centură, unde buldozere și excavatoare galbene lucesc în soare. Mai departe, străbați un sat mai mic și ajungi după câteva minute în Dărăști. Unde nimeni nu a auzit însă de familia Olteanu. Sătenii – tineri, dar și veterani – au spus că nu l-au văzut pe șeful Camerei Deputaților în sat și nici nu o cunoșteau pe soția acestuia, Cristina. Nici angajatul RENEL-ului, care joia trecută, la orele amiezii, împărțea sătenilor facturile, nu a putut să ne spună unde este casa lui Olteanu, cu toate că lucrează în sat din 2001.
Cât despre primarul Tache, el a spus inițial că nu are cum să aibă Bogdan Olteanu o casă în Dărăști, însă după ce i s-a spus că acesta a trecut imobilul în declarația sa de avere, Tache a mărturisit că "e posibil" să aibă o casă acolo, dar că el nu știa nimic.
Întâmplarea, bate-o vina!
Bineînțeles că doar întâmplător Bogdan Olteanu are o casă de vacanță lângă aeroport. Aceeași, sau altă întâmplare, face ca și primarul Ion Tache să aibă, lângă E70, benzinăria "Tache&Iordache". Președinte al Benzinarilor Particulari din România, Tache a spus că aeroportul va fi "în spatele benzinăriei mele, la un kilometru jumătate" și a declarat, fără a fi acuzat de ceva, că, "vizavi de această chestie, v-aș ruga din suflet să nu interpretați, să răstălmăciți ce spun eu, că s-a interpretat că Tache, fiind liberal, ar face Guvernul vreun parti-pris (…) Deci decizia a fost luată demult, acum urmează să fie pusă în practică. Întâmplarea face ca Adunații Copăceni să fie acest loc". La plecarea din Copăceni, Tache ne-a spus să avem grijă ce scriem, pentru că nu vrea să își schimbe ideea despre jurnaliștii tineri.
Graba (nu) strică treaba
Pe 5 iunie, ministrul transporturilor, Ludovic Orban, a anunțat că, "cel mai probabil, aeroportul va fi construit spre Adunații Copăceni, la aproximativ doi kilometri de centură, cum se vine dinspre București, pe partea dreaptă", iar pe 20 august, după ce Guvernul a aprobat Hotărârea 884 din 20/08/2008 privind "realizarea unui nou aeroport în zona municipiului București", Orban a spus că aeroportul din sudul Capitalei este o afacere profitabilă, mai ales printr-un parteneriat public privat. Problema apare în momentul în care primarul Ion Tache dă ca sigură amplasarea aeroportului în Adunați.
"De circa 12 ani se tot discută și s-a tot auzit în zonă că se va face un aeroport la Adunații Copăceni", dar "acum am date mult mai exacte, acuma știm că înainte de a intra în UE a existat o sugestie din partea Centrului de Proiectare și Dezvoltare de la Eindhoven (Olanda, n.r.), că România, dacă va avea nevoie de un aeroport, zona cea mai bună de lângă Capitală nu va putea să fie decât Adunații Copăceni", a declarat Tache. "Acest lucru nu ține de vreun guvern, primar, sau cetățean care vrea să se îmbogățească", a ținut să precizeze acesta.
Tache a spus că "cel târziu, după datele pe care le dețin, luna viitoare vom pune în Consiliu aprobarea exproprierii terenurilor". Întrebat însă dacă terenurile au fost declarate de utilitate publică, primul pas legal înaintea exproprierii, Tache a răspuns negativ. În ciuda faptului că, oficial, nimic nu este sigur, Tache a spus că "sunt 7 ingineri cadastriști care sunt în câmp și măsoară (…) De ce trebuie să facem acest lucru? Vor fi dezafectați și afectați de către aeroport cei 700 – 800 de ha, va rămâne terenul din jurul aeroportului, care se va vinde diverselor firme. Ăștia vin și încep construcțiile. Lângă englez vine olandezu' și nu cad terenurile. Și ei unde vin? La primărie, și vreau să fiu absolvit de această problemă", a declarat primarul comunei Adunații Copăceni.
Pontul olandez
Întrebat câte ha vor fi expropriate, Tache a spus că, "pentru un aeroport de această anvergură, circa 800 de ha". După care ne arată o planșă și spune: "ce v-am arătat dumneavoastră nu am mai arătat la nimeni, pentru că nu se dă, noi nu am obținut nici măcar de la Guvern, noi am obținut de la cei de la Eindhoven asta, pentru că m-am dus ca primar al comunei și i-am rugat, și dumnealor care sunt mult mai deschiși mi-au spus: ÇDa dom'le, acolo e locul, acolo e locul în care puteți să faceți aeroportÈ. Că vrea să facă în altă parte, Guvernul decide, dar noi acolo am stabilit de acum 10-12 ani. Deci nu încape nicio altă discuție ca cineva de la Adunații Copăceni să-i corupă pe ăia de la Eindhoven".
Cu "pontul" în mână, Tache putea să dea unele "sfaturi" imobiliare amicilor.
Întrebat când a fost în Olanda, Tache a spus că "anul trecut, deci nu eram primar, atunci m-am dus pentru cu totul alte probleme, cu un prieten care… ăăă… a terminat fizica atomică și am fost pentru niște pomi și am zis ÇDom'le, nu putem să mergemÈ, și ne-am dus și ăștia ne-au primit deschis. Ne-au băgat într-un birou imens, au accesat aparatura pe care o aveau, a apărut harta României și au focalizat zona și mi-au explicat ceea ce eu vă spun azi, de ce este această zonă bună: că este această suprafață de 3600 de ha, eu nici nu știam, habar nu aveam, este un pic mai ridicată, vânturile sunt…, și eu am o casă chiar acolo, în apropiere, și nu am probleme, iarna acolo sunt vânturi ușoare, deci le simt eu la mine acasă", a spus Tache. Care din nou a ținut să precizeze, fără a fi întrebat, că "nimeni nu are vreo interpunere, vreun aranjament cu cineva".
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info















