Acasă Actualitate Convenția Organizațiilor de Media acuză de cenzură Acces Press controlată de Vîntu

Convenția Organizațiilor de Media acuză de cenzură Acces Press controlată de Vîntu

DISTRIBUIȚI

Convenția Organizațiilor de Media anunță, într-un comunicat, că protestează față de „cenzura practicată de firma de distribuție Grupul Editorilor și Difuzorilor de Presă prin rețeaua sa, Acces Press“. Luni, revista „Kamikaze“, lansată de jurnaliștii care au plecat de la Academia Cațavencu, a reclamat faptul că este interzisă pe rețeaua de difuzare a presei Acces Press. „Rețeaua de difuzare a presei Acces Press, controlată de Sorin Ovidiu Vîntu, a interzis comercializarea revistei «Kamikaze»“, se arată într-un comunicat de presă al publicației.
Reamintim că de același tratament a avut parte anterior și ziarul „Curentul“, a cărui distribuție în punctele Acces Press a fost interzisă la ordinul expres al lui Vîntu.
Reprezentanții revistei „Kamikaze“ au făcut public, ieri, un fax prin care chioșcurile deținătoare de franciză din partea Acces Press – GDP sunt anunțate că distribuția acestei reviste este interzisă. Proprietarii de chioșcuri sunt amenințați cu sancțiuni „conform clauzelor contractului de franciză“. Adresa este semnată de Liliana Spiridon, administrator al Grupului Editorilor și Difuzorilor de Presă GDP.
Convenția Organizațiilor de Media consideră cenzurarea de la distribuție a unei publicații drept o măsură abuzivă, care încalcă dreptul la informare al publicului.
Rețeaua Acces Press a fost înființată în 2002 la inițiativa Clubului Român de Presă și a asociațiilor patronale ale difuzorilor de presă și carte din București. Rețeaua a primit sprijinul Primăriei Capitalei și al primăriilor de sector, cu scopul de a facilita accesul cetățeanului la presă. Ea beneficiază de gratuitate în utilizarea spațiului public. Acționariatul rețelei este netransparent. Depozitarul Central atestă faptul că două companii offshore înregistrate în Cipru (STONECOM și RADOWAY) controlează 50,2% din societate, iar restul este deținut de o listă de asociați fizici și juridici nelistați. Cele două societăți anonime sunt controlate de Sorin Ovidiu Vîntu, conform mai multor articole din presă și a implicărilor anterioare în acționariatul unor societăți asumate de SOV.
Convenția Organizațiilor de Media solicită Primăriei Capitalei și primăriilor de sector „să impună de urgență condiții prin care astfel de acte de cenzură să nu se mai poată repeta“, iar Consiliului Concurenței „să investigheze legalitatea unei decizii de cenzură a distribuției unei reviste“.
Convenția Organizațiilor de Media invită și Clubul Român de Presă „să ia o poziție publică în acest caz și să explice cum o structură colectivă, creată și sprijinită cu intenția de a facilita accesul bucureștenilor la presă și la carte, a fost monopolizată de societăți anonime al căror interes comercial a dus la cenzurarea unei reviste de la distribuție“.  

Atac dur la SOV: „Își etalează în toată splendoarea murdarele principii de business“

Adevărul Holding condamnă în termeni duri „cenzura“ practicată de rețeaua de difuzare a presei Acces Press, controlată de Sorin Ovidiu Vîntu. Grupul media controlat de Dinu Patriciu atrage atenția că „va renunța la colaborarea cu orice societate de distribuție care se va alinia la asemenea cereri aberante din partea Acces Press“.
„Dl Sorin Ovidiu Vîntu, care controlează rețeaua de presă Acces Press, după ce ani de zile acest lucru a fost ascuns opiniei publice, își etalează în toată «splendoarea» murdarele principii de business“, susține Adevărul Holding. Potrivit comunicatului emis de trustul lui Dinu Patriciu, „După ce partenerul său, dl Sorin Roșca Stănescu, s-a folosit incorect de numele Clubului Român de Presă pentru a obține dubios (fără licitație) mai multe sute de locații în București pentru viitoarea rețea Acces Press, controlul acesteia a fost înmânat către mai multe firme offshore despre care se știe (inclusiv angajații știu) că aparțin dlui Sorin Ovidiu Vîntu. Cum își administrează afacerile de media dl Sorin Ovidiu Vîntu este la urma urmei treaba sa. Un observator atent nu a putut însă să nu remarce prestația Realității TV în preajma alegerilor din 2009 (…)“.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.