Corpul Elodiei Ghinescu, avocata dispărută din Brașov în 29 august, a fost căutat, ieri, și în județul Prahova, pe traseul Sinaia – Cota 1000, de echipe de polițiști și jandarmi din București, Prahova și Brașov.
Potrivit unui comunicat dat publicității de IPJ Prahova, polițiștii și jandarmii au efectuat căutări și scotociri în zona stațiunii Sinaia, pe traseul Sinaia – Cota 1000, au verificat zona împădurită care delimitează DN 71, pe ambele părți ale carosabilului, situată între orașul Sinaia și Cota 1000, de la intersecția DN 71 cu Calea Codrului până la limita cu județul Dâmbovița.
De asemenea, a fost verificată și zona Valea Vânturiș – Calea Codrului pe o suprafață de aproximativ 4 hectare, precum și pe albia Pârâului Dorului, de la intersecția DN 71 cu Calea Codrului, în amonte aproximativ 800 metri și în aval 300 de metri.
Sursa citată a precizat că în urma scotocirilor și căutărilor nu au fost descoperite noi probe în acest caz.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















