Acasă Actualitate COTAR îi cere lui Grindeanu să respecte legea

COTAR îi cere lui Grindeanu să respecte legea

DISTRIBUIȚI

Confederația Operatorilor și Transportatorilor Autorizați din România (C.O.T.A.R.) cere Guvernului să respecte Legea Dialogului Social, măcar de anul acesta, după ce confederațiile patronatele reprezentative la nivel de ramură au fost ignorate total în ultimii 12 ani. După eliminarea caracterului obligatoriu al avizelor Consiliul Economic și Social (CES), toate guvernele au considerat că legea a devenit facltativă, nu doar avizele CES consultative.

„Am constatat că după ce am fost ignorați atât noi, cât și legea, în ultimii ani, de toate guvernele, probabil nici juriștii angajați la Guvern nu mai știu textul Legii Dialogului Social, din moment ce și pentru PNRR au fost luate în calcul doar niște ONG-uri care nu există din punct de vedere al legislației pentru dialog social, iar dintre confederațiile patronale reprezentative pe ramură nu a fost consultată niciuna. Nu înțelegem de ce ni se mai cere să avem filiale în țară, reprezentativitate, de ce noi am respectat toate prevederile legii, iar guvernele efectiv ne ignoră. Ca de obicei, au întâietate cei care sfidează legislația. La fel cum ne-am trezit cu o lege specială pentru un așa-zis „transport alternativ”, după patru ani de funcționare în afara legii a unor firme, pentru a face loc pe piață unui tip de taximetrie care nu respectă Legea taximetriei, iar ei au fost numiți „parteneri pentru mobilitate” ai guvernului, exact același lucru vedem și în legătură cu dialogul social. Vrem să înțelegem dacă actualul Guvern mai respectă vreo lege din România, ca să știm ce avem de făcut în continuare”, a declarat Vasile Ștefănescu, președintele COTAR.

„Partenerii pentru mobilitate” care s-au regăsit chiar în documentele oficiale ale mai multor guverne din ultimii ani au sfidat totalmente taximetria și legea care o reglementează, selectând din start doar companiile de „transport alternativ” – adică pe cele care nu plătesc statului român la fel de multe taxe și impozite ca firmele de taxi. Transportatorii care plătesc taxe și impozite în România și care au respectat legislația în vigoare până acum doresc să știe de la actualul Executiv dacă va acționa în același spirit progresist, încurajând în continuare „uberizarea” societății. Acest fenomen se poate observa în mai multe domenii de activitate și în mai multe țări unde toate activitățile reglementate prin legile naționale sunt dublate de activități similare care încalcă legile, dar pot funcționa, ca efect al unui lobby internațional care deja a generat un dezechilibru grav, atât în plan economic, cât și în plan social. „Uberizarea” nu afectează doar patronatele, ci și sindicatele, deoarece se desființează inclusiv legislația muncii, angajații fiind păcăliți cu mirajul „parteneriatului”. Așa-zișii „parteneri” ai patronilor muncesc doar mai mult și în condiții mai proaste decât angajații firmelor, în timp ce toate drepturile lor dispar, pentru că nu se mai încadrează în legislația muncii care a fost creată pentru a-i protgeja.

COTAR cere o întrevedere de urgență cu actualul Guvern, pentru a discuta situația legislației României și nevoia aplicării acesteia, astfel încât să nu se ajungă la anarhie. În actuala situație, în care toate confederațiile patronale reprezentative la nivel de ramură au fost ignorate în consultările pentru PNRR, cerem Executivului să ne explice dacă mai are rost să mimăm activitatea din Consiliul Economic și Social sau putem desființa Legea Dialogului Social, ignorată și încălcată de toți miniștrii, în ultimii ani!

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.