Acasă Actualitate „Cotidianul” lui Nistorescu a ajuns scato-supapa lui Vîntu

„Cotidianul” lui Nistorescu a ajuns scato-supapa lui Vîntu

DISTRIBUIȚI

„Cotidianul“, supapa dejecțiilor media ale lui SOV, devine pe zi ce trece o hazna potrivită tiparului interior al lui Nistorescu lansându-se în cele mai tembele și fantasmagorice prostii. Printre cele mai recente, chiar ieri, apare un text de un ridicol sublim în care Boc este veștejit pentru că cică ar fi siluit Constituția. Sub titlul: „Încă un abuz scandalos! Boc a schimbat Constituția cu o ordonanță de urgență! Numai în Romånia și numai în regimul Băsescu-Boc se putea întåmpla asta!“ – „Cotidianul“ susține că „Onor guvernul Romåniei a aprobat în ședința de miercuri o ordonanță de urgență, prin care a redus cvorumul pentru ședințele de plen ale Consiliului Superior al Magistraturii. OUG emisă astăzi de guvern modifică cvorumul de prezență în plenul Consiliului Superior al Magistraturii de la 15 membri – așa cum prevede Legea 117/2004“.
În primul rând, Legea 117/2004 invocată stupid de „ziariștii“ lui Nistorescu are de-a face cu vânătoarea și regimul silvic, nu cu funcționarea Justiției. Legea nr. 117 din 19/04/2004, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 357 din 23/04/2004 are ca obiect aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 41/ 2004 privind înființarea direcțiilor teritoriale de regim silvic și de vånătoare și a fost adoptată de Senat în ședința din 4 martie 2004, sub semnătura lui Nicolae Votcăroiu, la aceea vreme președinte al Senatului.
Nu este singura idioțenie din articol – în continuarea materialului se bat câmpii lejer pe tema CSM deși zilele trecute a fost remis întregii prese un document oficial al Comisiei Europene, intitulat „Raportul intermediar al Comisiei Europene către Parlamentul European și Consiliu privind progresele realizate de Romånia în cadrul Mecanismului de Cooperare și Verificare“.
În materialul elaborat de comisarii de la Bruxelles se afirmă: „În ceea ce privește alegerile pentru Consiliul Superior al Magistraturii, legalitatea mandatelor mai multor membri ai Consiliului a fost contestată, fiind introdusă și o acțiune în instanță în acest sens, decizia finală nefiind încă pronunțată. Decizia Curții Constituționale din ianuarie de a invalida alegerile în cazul unora dintre membri creează posibilitatea de a asigura credibilitatea noului Consiliu. Va fi important să se asigure funcționarea între timp a Consiliului, până la organizarea de noi alegeri pentru pozițiile invalidate“.
Este evident că Boc nu a schimbat nicio virgulă din Constituție, ci a emis doar o reglementare pentru ca „să se asigure funcționarea între timp a Consiliului, până la organizarea de noi alegeri pentru pozițiile invalidate“, așa cum ne-a recomandat și Comisia Europeană. Nu se strofoca liberala Alina Gorghiu zilele trecute susținând că „după decizia CC privind CSM, la nivelul Justiției din România s-a creat un vid de putere executivă“!!? Evident, „perla Tecuciului“, inepta „juristă“ Alina Gorghiu aprecia greșit că CSM este putere executivă, însă problema de fond, respectiv rezolvarea cadrului legal al funcționării CSM până la viitoarele alegeri a rezolvat-o tot Boc, cel atât de hulit.

Cupluri de regine dezvăluite de anonimi

O altă „comicărie“ din „Cotidianul“ este o „știre“ în care se susține că „unul dintre lucrătorii punctului de frontieră de la Moravița, aflat în arest preventiv, a indicat două personaje care au statut de „regină – pe șeful ANAF și pe comandantul Poliției de Frontieră Române într-o scrisoare transmisă din arestul poliției“. Cât de idiot poți fi ca ziarist încât să pretinzi că ai primit o scrisoare de la un arestat anonim, când până și Nistorescu, care are ceva cunoștințe juridice în urma unui dosar penal (că s-a suit cu jeep-ul peste doi motocicliști), știe că din arest nu ai cum să trimiți nimic nimănui pentru simplul motiv că izolarea este totală și comunicarea de email-uri, răvașe și alte d’astea este imposibilă.
Iar cât privește povestea cuplurilor de regine, noi la ziar avem cu mult mai multe date, nu le-am publicat până acum deoarece este improbabil că SOV va plăti vreodată „premiul“ de 10.000 de euro găsitorului „cuplului de regine“, deoarece vine în curând în țară Nicolae Popa. Din scrisorile numeroase care ne-au parvenit, s-au evidențiat ca mai plauzibile – deoarece sunt pline de detalii relevante – cele care indică cuplul de reginuțe Ponta-Șova – sunt descrise până și costumațiile feminine ale acestora, cică se îmbracă cu volănașe și poartă portjartiere roz pe sub furouri când rămân singuri la biroul de avocatură unde lucrează împreună, dar la concurență cu aceștia mai apare și cuplul de regine Năstase-Corlățeanu, Alina Gorghiu-Olguța Vasilescu, Vadim-Tribunul homosexualilor și Marius Marinescu. E foarte greu de selectat între atâtea scrisori cu date amănunțite ce conțin detalii extrem de precise, cică Vadim și-a îndesat calupuri de țigări de contrabandă în băsănău aprinse cu o brichetă ținută între dinți – se spărie gândul pur și simplu ce poți să afli de la oameni dacă le promiți bani pentru a dezvălui adevărul.

„Cotidianul“ de suflet al lui Ion Rațiu devenit supapa de hazna a lui SOV

„Cotidianul“ a fost ziarul de suflet al gentilomului Ion Rațiu, unul dintre puținii domni ai vremurilor trecute ale României care s-a implicat după ‘89 într-un proiect politic ratat de reînviere a unei țări cretinizate de comuniști. Cretinizarea este continuată acum de noua gașcă a șobolanilor roșii care au cotropit media, devenită o căcăstoare cu diverse supape, care mai la vedere, care mai „acoperite“.
Tehnologia supapelor media nu este de azi, de ieri. Înainte de ‘89, când Partidul ori Securitatea simțeau nevoia să se ușureze o făceau prin supapa Vadim Tudor, care eructa în „Săptămâna“ imediat ce-i trecea pe la nas damful de sus, de la stăpânire, urmat de descărcări de rahat flambat. Ulterior, după ‘89, același Vadim a fost reutilizat tot ca supapă de aceiași vechi tovarăși din activul Securității, de data asta nu la vedere ca în Epoca Rahatului de Aur, ci mai „acoperit“, mai deplin conspirat. Andrei Pleșu, vechiul tovarăș de confesiuni al colonelului Mălureanu, și Petre Roman, păsărica din curtea generalului Stamatoiu, au îndesat la greu supapa lui Vadim, lărgită deja de atâta utilizare, până a devenit o supapă-hazna numită la mișto România Mare, atât revista, cât și partidul nefiind altceva decât încă un proiect veninos al iscusitului Ion Iliescu, menit să umple de slobozi scârboși spațiul politic românesc. Rețeta e veche, din manualul NKVD. Nistorescu, un alt vechi colaborator al bătrânei Securități, dat recent în gât de vechiul său coleg, Ion Cristoiu, s-a întors și el la vechea-i matcă, completând rețeaua supapelor teoretizată artistic de Sorin Ovidiu Vîntu.
Conceptul supapele în presă este enunțat de Sorin Ovidiu Vîntu într-o convorbire telefonică cu Sergiu Toader, sluga sa preferată, cel care i-a clădit „organizația“ – ciomag media, pe placul mogulului instalat la „butoane“. Stenogramele interceptărilor au surprins schema tactică a lui Vîntu, cu supapele:
Toader: Să-mi bag p…, eu cred că am fost isterici în lupta asta (n.r. lupta împotriva lui Băsescu), de-aia ne urăște lumea, că am fost isterici.
S.O.V.: Ei, am fost pe dracul! Stai liniștit, tocmai, că am lăsat supape majore, Publika, Radio Realitatea, Cațavencu, o grămadă de organizații, Guerrila, le-am lăsat libere, băi băiatule!
Toader: Dacă nu erau alea eram în… cum e la Antena 3 acum.
S.O.V.: Stop, oprește-te.
Toader: Aia ne-a credibilizat…“.
Vîntu se referea aici la VoxPublica, blogul său personal, abia apoi fiind lansată și televiziunea Publika din Moldova, alt ventilator de rahat media pus la dispoziția rușilor, înfășurat în poleială românească, ca să intre mai bine pe gâtul basarabenilor.
Tehnica finanțării și susținerii de „supape lăsate intenționat să funcționeze „critic“ a fost utilizată de KGB, în marea operațiune a „dizidenților“ blocului estic, cărora li s-a creat aparența credibilității, pentru ca apoi să fie aduși la putere „pe spuma valului“ „revoluțiilor“ pretins „salvatoare“. Frontul Salvării Naționale a fost paravanul KGB, iar supapa majoră a Moscovei a fost Ion Iliescu. Pe lângă el au fost grupate toate celelalte supape, „dizidenții“ lui pește, de la Ana Blandiana la Silviu Brucan, de la Andrei Pleșu la Răzvan Teodorescu etc.

Agitația frenetică a lui Vîntu are un rezon: vine prietenul său drag, Nicolae Popa

Odată cu relansarea „Patrulaterului Roșu“, alt proiect de suflet al aceluiași veșnic Ion Iliescu, recurența puseurilor comunistoide și securistoide prin supapele supurânde ale lui Vîntu este din ce în ce mai evidentă. „Cotidianul“ a devenit supapa number one de lansare a celor mai bizare și fantasmagorice intoxicări, Nistorescu depășindu-și chiar maestrul, Nașul Sorin Roșca Stănescu. Seria de aberații semnate de te miri ce dezaxați mintal, de la Robert Horvath la Simona Fica și Aurică Rogojanu, sunt introduse în „Cotidianul“, preluate pe publicațiile-hazna ale lui Vadim, preluate încă o dată în rețeaua de supape alimentate cu hărnicie de Roșca Stănescu, apoi sunt vomitate în casele publicului larg prin ventilatorul de rahat – cutie de rezonanță – Realitatea Tv.
S-a format un fel de sectă a grobienilor alimentați, hrăniți de Guru Vîntu din puroiul scurs din bubele sale mucegăite, apărute ad-hoc pe corpul lighioanei șchioape (rotulita genitală se extinde), sprijinit în ciomagul media, odată cu intensificarea „problemelor“ sale juridice.
Are toate motivele Vîntu să se agite ca și într-o căldare deoarece iată ce a comunicat zilele trecute MAE: „La 18 februarie 2011, a fost finalizată etapa procedurală a comunicării către Ministerul Justiției și Drepturilor Omului a punctului de vedere al MAE indonezian, Biroului procurorului național și poliției indoneziene cu privire la extrădarea lui Nicolae Popa . (…) În prezent, Ministerul Justiției și Drepturilor Omului din Indonezia finalizează dosarul privind solicitarea de extrădare a autorităților romåne în vederea trimiterii acestuia către președintele Indoneziei“ – după care, după cum se știe deja, golănasssul de suflet al lui SOV, Nicolae Popa, va deveni Regina întregii prese, avidă de informații noi, ca și Parchetul, despre dedesubturile mișculațiilor prin care Vîntu a jefuit peste 300.000 de români. Să vedem atunci prin ce supapă se mai strecoară Vîntu ca să scape de repauzarea sa, într-un loc răcoros, mult așteptată de păgubiții FNI.George Roncea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.