Un bărbat a murit, ieri după-amiază, după ce a fost lovit pe o trecere de pietoni de pe Bulevardul Carol, din Craiova, una dintre cele mai circulate artere din municipiu, de către șoferul unui taxi, care nu i-a acordat prioritate de trecere, transmite corespondentul Mediafax.
Potrivit polițiștilor sosiți la fața locului, un bărbat s-a angajat în traversarea străzii, pe o trecere de pietoni, moment în care a fost lovit de șoferul unui taxi, care circula dinspre Universitate spre Gară.
„Pe bulevardul Carol din municipiul Craiova, conducătorul unui autoturism marca Cielo nu a acordat prioritate de trecere unui pieton angajat regulamentar în traversarea străzii. În urma impactului, pietonul a decedat pe loc“, a declarat inspectorul Paul Boruz, din cadrul Biroului Poliției Rutiere Craiova.
Conform sursei citate, șoferul mașinii taxi a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
Martorii de la fața locului spun că pe trecerea de pietoni se afla parcată o dubiță, astfel că bărbatul accidentat a trecut strada prin fața autovehiculului, apăråndu-i brusc în fața șoferului de taxi.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















