Acasă Actualitate Cresc taxele în universități și în cămine din cauza slabei finanțări a...

Cresc taxele în universități și în cămine din cauza slabei finanțări a educației. Unde sunt promisiunile USL?

DISTRIBUIȚI

Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) condamnă slaba finanțare a educației, care se resimte „direct în buzunarele studenților“, noul an universitar începând „cu stângul“ din cauza creșterilor de taxe din majoritatea universităților din țară.
Majoritatea universităților din România au crescut, în ultimul an, atât taxele de studiu, cât și taxele de cămin, potrivit studiului „Responsabilitate pentru Educație!“ lansat de ANOSR.
Analizând situația din cadrul a 23 de universități din țară, ANOSR a constatat că în 17 dintre acestea (74 la sută) au crescut taxele de studiu sau au existat discuții în acest sens, în jumătate dintre universitățile analizate taxele de școlarizare fiind deja crescute începând cu noul an universitar.
Academia de Studii Economice București a crescut taxele pentru licență și masterat cu 500 de lei (de la 3.000 la 3.500 de lei, respectiv de la 4.500 la 5.000 de lei), iar pentru doctorat cu 1.000 de lei (de la 5.500 la 6.500 de lei). La Universitatea „Alexandru Ioan Cuza“ din Iași taxele au crescut anul trecut, la nivelul licență, diferența fiind în general de la 2.200 la 2.700 de lei. La Universitatea de Arte și Design Cluj-Napoca taxa a crescut de la 3.000 la 3.300 de lei. La Universitatea „?ê?£tefan cel Mare“ din Suceava, taxa de școlarizare a crescut cu valori cuprinse între 500 și 900 de lei iar Universitatea „Dunărea de Jos“ Galați a crescut taxa cu 200 de lei la domeniile tehnice și 100 de lei la domeniile umane.
Totodată, studiul ANOSR mai arată că, în 57 la sută dintre universitățile analizate, au crescut taxele de cămin, sau a fost discutată posibilitatea creșterii la nivelul conducerii universității.
„Acest lucru nu vine deloc ca o surpriză, având în vedere că subvenția cămine-cantine nu a mai crescut din 2007, neadaptându-se astfel la rata inflației. De asemenea, au scăzut considerabil și investițiile în reparații și modernizări ale căminelor“, mai precizează sursa citată.
Reprezentanții ANOSR precizează că există cămine în care regia lunară a atins valori record: 500 de lei – căminul Akademos, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza“ din Iași (doi sau trei studenți în cameră) sau 320 de lei – Universitatea „?ê?£tefan cel Mare“ din Suceava (trei studenți în cameră). Pe de altă parte, există universități care oferă prețuri mai mici pentru regiile lunare, însă studenții sunt nevoiți să stea înghesuiți câtre patru sau cinci într-o cameră: 150 de lei – Universitatea de Medicină și Farmacie „Gr. T. Popa“ Iași (patru în cameră), 100 de lei – Universitatea „Babeș-Bolyai“, Cluj-Napoca (cinci în cameră), 95 de lei – Universitatea Politehnica Timișoara (cinci în cameră), 120 de lei – Academia de Studii Economice (patru în cameră) – 155 de lei – Universitatea Tehnică Cluj-Napoca (patru în cameră).
„Taxele de studii, alături de celelalte costuri legate de facultate, sunt deja insuportabile de către o mare parte a familiilor din România și sunt cauza principală a abandonului școlar – în universități, doar jumătate din studenți termină facultatea începută. Actualele creșteri de taxe și ineficiența măsurilor de sprijin a studenților cu venituri scăzute sau defavorizați în alt fel arată importanța scăzută pe care guvernanții, atât cei actuali cât și cei din guvernele trecute, o acordă tinerei generații“, susține Mihai Dragoș, președinte ANOSR, citat în comunicat.

Mihaela Dobrescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.