Acasă Actualitate Crin Antonescu și Andrei Pleșu – spectacolul paradoxal al slugilor la același...

Crin Antonescu și Andrei Pleșu – spectacolul paradoxal al slugilor la același stăpân

DISTRIBUIȚI

Zilele trecute, mediatic vorbind, au fost zile dedicate slugilor la același stăpån. Doi slugoi, Crin Antonescu și Andrei Pleșu – aparent din tabere diferite – au beneficiat la comun de o mare expunere mediatică pe Antenele lui Voiculescu, la råndul său sluga slugilor Securității. Dinu Patriciu este reperul comun al celor doi slugoi.
Deconcertantă a fost însă utilizarea celor doi slugoi în discursul Trustului lui Felix, un trust cu darul limbilor bifurcate. Astfel, pe de o parte a fost veștejit Dinu Patriciu – prin sluga sa Crin Antonescu, care l-a desemnat drept comic mincinos idiot pe patronul nevestei sale dar pe de altă parte a fost tămåiat același comic dobitoc etc, indirect, prin ridicarea în slăvi a slugii sale, Andrei Pleșu, fosta slugă a lui Traian Băsescu.
Eseurile lui Pleșu la adresa lui Băsescu au fost jubilatoriu preluate de vasalii voiculescieni, iar reciclarea și reconvertirea la Frontul anti-băsist au fost salutate cu entuziasm malign și de alte foste slugi băsiste de teapa soțului fostei gogoșici a lui Băsescu, Adriana Săftoiu, devenită gaura din covrigul patrician.
Andrei Pleșu, fostul amploaiat al lui Traian Băsescu, devenit apoi preșul lui Dinu Patriciu, a fost elogiat pentru flegmele aruncate la adresa fostului său șef. La acest punct, Dinu Patriciu, cel care îi semnează statul de plată lui Pleșu, apare drept un comic deștept.
Dinu Patriciu apare însă totodată și un comic tâmpit, pe același canal mediatic, ce reflectă opiniile vituperante redactate într-o manieră isteroidă de Crin Antonescu, aflat probabil în perioada aceea a lunii, între două vizite la coafor. La Crin, în contextul flegmelor aruncate la adresa celui care-i umple poșeta cu biștari nevestei, putem vorbi doar de încă o probă de tupeu și nesimțire care dă măsura caracterului acestui individ, neghiob și insolent, animat de resorturi sordide. Atitudinea sa de cățeluș care latră prin gard la fostul stăpân în timp ce este ținut în lesă, la picior de noul stăpân, „partenerul“ său, cum îi zice el lui Voiculescu, este de un ridicol absolut. Mai ridicolă însă și mai derutantă este incoerența de substanță a celor ce reprezintă portavocea mediatică a „partenerului“, slugoii de la Antene.
Patriciu este fie un bou, cum zice Antonescu, fie un geniu, de vreme ce-l stipendiează pe Pleșu, care atât de bine dă cu Băsescu de se umezește până și Dana Grecu, la comun cu Radu Tudor.
Patriciu este deci tratat flatant și flatulent în aceeași propoziție, ceea ce încurcă oleacă criteriile. Descâlcirea sensurilor acestui tip de tratament este greu de făcut fără o igliță special concepută pentru milieurile brodate de babele știrbe și nebune ce populează sticla Antenelor.
Desigur, Pleșu era același și în perioada sa băsistă și astăzi, când a revenit la matcă, alături de capu’ de crimă organizată (apud Parchet) – Dinu Patriciu. Lui i-a plăcut mereu să fie alături de personaje asociate cu crima organizată, începând cu Ion Iliescu. Băsescu a fost doar un intermezzo în cariera sa, ce a debutat prin limbi profunde aplicate Tovarășului Secretar General al PCR, Nicolae Ceaușescu, pentru ca apoi, după lichidarea acestuia, să devină menestrel oportunist al regimului Iliescu, scos pe taraba fesenistă de gablonzuri de export.
După admirația nedisimulată pentru Tataia Ilici a venit rândul lui Băsescu la tămâiere, mai ales după ce o bună parte a corului „inteleftualilor“ din jurul lui Pleșu ori Tismăneanu, alt fost adulator al lui Ilici, s-au ales cu sinecuri convenabile.

Andrei Pleșu, devenit sacerdot al dogmei anti-băsiste

Chermeza s-a cam terminat, e criză, nu mai pică destul, ca înainte, iar lui Băsescu i se încheie mandatul. Așadar a venit timpul unei reajustări, tipice lichelismului de conjunctură.
După ce Mircea Cărtărescu a proclamat epoca Băsescu terminată susținând că „nu mai crede că Băsescu poate schimba ceva în România“, iar Gabriel Liiceanu a declarat că se „îndepărtează“ de șeful statului, anul trecut, pe motiv că nu înghite aprecierea acestuia față de Adrian Păunescu, și Pleșu a intrat pe culoarul „inteleftualilor“ deveniți mingiuțe de ping-pong în jocul pervers și pestilențial al politichiei dâmbovițene. Când ‘teleftualii mergeau la Neptun, profitând de avionul prezidențial, să vadă și ei litoralul, Băsescu era cool. Acum a nașpa.
În 2007, când Andrei Pleșu primea din partea președintelui Traian Băsescu distincția Ordinul Meritul Diplomatic în grad de Mare Ofițer, nu-i puțea Traian Băsescu așa tare ca acum. La scurt timp, în numai doi anișori, Pleșu decreta că „Președintele Băsescu nu poate intra în rolul instituției pe care o reprezintă“. De ce nu i-a spus și acestuia verde în față ce gândea despre el, atunci când Băsescu îi atârna medalia pe piept? Mister… Ori s-a temut că-și ia un cap în gură?
Se pare că la vremea aceea lui Pleșu i-a plăcut rolul de bufon de Cotroceni: „Când eram acolo, când aveam întâlniri mă prezenta în felul următor: «El e domnul Pleșu. E un geniu!». Era atâta bășcălie în această manieră de prezentare… Lasă că era o grosolănie, tehnic vorbind. Când te întâlnești cu unul prima oară în viață, care e șef de stat sau e ministru, nu-i spui: ți-l arăt p-ăsta, ridică cinci kile și vorbește patru limbi. Era deja, în această formă, un joc cu el însuși care, la bază, avea ideea că eu sunt un fel d-ăla care merge pe sârmă, care înghite foc, înghite săbii…“ … face tumbe, înghite tot ce scuipă invitații la Palat, face giumbușlucuri, stă în șpagat ca Mircea Badea, ce mai, un clovn total, mai ceva ca atracție decât femeia cu barbă sau maimuța vorbitoare. Dacă Pleșu știa încă de pe atunci care-i era rolul, de ce abia acum iese public, cu nedisimulată frustrare, și-și flegmează fostul stăpân, pentru a se remarca și el în corul sclavilor mogulieni?
Ei alcătuiesc o conjurație a sclavilor ce mărșăluiesc sub steagul roșu al neocomunimului, scos din vitrina de vechituri a lui Ion Iliescu și agitat frenetic de Victor Ponta și de Crin Antonescu, o „armată“, după cum își definea Vîntu ciomagul său politico-mediatic, formată din specialiști în uciderea în efigie a neconvenabilului Băsescu.
În acest tablou sinistru, Andrei Pleșu joacă rol de odaliscă despletită și cu barbă, ce-și varsă borcanul de fiere în izvorul fetid ce alimentează ura și atacurile frenetice și resentimentare ale găștii animate de ura viscerală la adresa lui Băsescu.
Ceea ce fac însă aceștia zi de zi este o lucrare mai vastă, ce face parte dintr-un proces de asasinare ritualică, iar Pleșu este acum doar încă o piatră ridicată de gloată pentru a fi izbit în cap Traian Băsescu. Greu de crezut că Pleșu nu este conștient de instrumentarea sa. Care o fi prețul numai el o ști, dar, ca toți ziariștii, putem specula, pornind de la repere și date publice. Obstinația imprecației are desigur prețul său.
În 20 februarie 2001, Gabriel Andreescu îl acuza pe Andrei Pleșu că a colaborat cu Securitatea și instituțiile regimului comunist, acceptând ulterior funcții înalte în guvernele neocomuniste formate după 1989. Andreescu a fost dat în judecată pentru defăimare de Pleșu, instanța l-a amendat cu 50 de milioane, prețul onoarei lui Pleșu apreciat de instanță, apoi Gabriel Andreescu a intentat proces statului român la CEDO în anul 2002, câștigând în 2010, iar statul român a fost penalizat de CEDO cu 10.000 de euro. Bani plătiți de cetățenii români.
Se poate aprecia că prețul disputei pe tema onoarei lui Andrei Pleșu variază undeva între 1.000 și 10.000 de euro. Un mizilic pentru Dinu Patriciu.

George Roncea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.