România modernă s-a format în anul 1859 prin unirea celor două principate: Moldova și Țara Românească, noul stat numindu-se oficial România începând cu 1866 și câștigându-și independența față de Imperiul Otoman în 1877.
În ianuarie 1859, în contextul unor condiții internaționale favorabile, războiul Crimeii și Tratatul de la Paris, politicienii români, patrioți și adevărați oameni de stat au trecut peste divizarea internă și interesele personale și l-au ales pe Alexandru Ioan Cuza domnitor și în Moldova și în Țara Românească.
Pe 5 ianuarie 1859, Alexandru Ioan Cuza a fost ales domn al Moldovei.
Marile puteri garante acordaseră românilor permisiunea doar de a avea doi domni, două guverne, două Adunări și două administrații. Dar românii au găsit o soluție ingenioasă.
Chiar pe locul actual al Patriarhiei, în Dealul Mitropoliei, se afla vechea clădire a Adunării Deputaților. Clădirea a fost înconjurată începând cu 22 ianuarie 1859 de aproximativ 40.000 de oameni care nu au plecat trei zile și datorită lor Unirea s-a înfăptuit. Deși fiecare partid avea propriul candidat, Dimitrie Gr. Ghica a propus să fie ales Alexandru Ioan Cuza. „Unirea a fost modul în care am știut să facem față celor trei imperii care ne înconjurau și să impunem ceea ce doream: să fim împreună. Și am fost. Prin forțe proprii am pus Europa în fața unui fapt împlinit”. Atunci, „România a intrat pe scena statelor europene, nu numai ca stat național, ci și ca stat modern. Fapta românilor din acea vreme e un model pentru noi… Sacrificiul pentru patrie și nu pentru sine a fost determinant. Așa s-a creat România. Să cinstim această zi. Să nu o uităm pentru că ne dă tărie în zilele pe care le așteaptă România”, spunea acad. Dan Berindei.
Momentul istoric de la 1859 reprezintă un eveniment care evocă solidaritatea românilor – un efort al mai multor generaţii care au urmărit și acționat eficient pentru îndeplinirea idealului naţional. Totodată, reprezintă începutul instituțional al modernizării României şi a instituţiilor sale. Reforma statului a contribuit în mod natural la modernizarea societăţii în ansamblul său, pe parcursul deceniilor următoare.
„Unirea Principatelor a însemnat şi un succes al politicii externe româneşti, întrucât diplomaţia română a știut să urmărească cu consecvenţă, realizarea idealului naţional şi coagularea forţelor internaționale favorabile acestui obiectiv”, consideră Bogdan Aurescu, ministru de externe al României.
„Acest moment de referinţă din istoria românilor – Unirea Principatelor Române – trebuie să ne reamintească şi astăzi de valorile fundamentale ale devenirii României, inclusiv din perspectiva activităţii noastre diplomatice. Politica externă a României trebuie să fie întotdeauna o politică de consens național, în strânsă legătură cu obiectivele urmărite pe plan intern, potenţându-le şi punându-le în valoare. Acest principiu este cu atât mai necesar în contextul geopolitic actual și al perioadei de criză pe care o traversează zona din vecinătatea noastră estică și nu numai”, a mai subliniat Bogdan Aurescu.
