DISTRIBUIȚI

După pierderea fotoliului de primar de către Gabriela Firea managerii spitalelor administrate de ASSMB caută disperați să-și asigure vitorul, fiind evident că absolut toți vor fi schimbați din funcții imediat ce noua administrație va depune jurământul.
Vom asista cu siguranță la tot felul de tertipuri imaginate de aceștia în primul rând pentru a minimiza riscul de a răspunde penal pentru eventuale achiziții dedicate și în al doilea rând pentru a-și asigura un serviciu bine plătit.
Una dintre variantele de supraviețuire este cea în care actualul manager alege un medic din spital, cu un CV cât mai bun și bine privit de fostul ministru Vlad Voiculescu care va fi viceprimar pe problemele de sănătate și îi propune să-i aranjeze o numire imediată în locul lui de încă directorul ASSMB, Vasile Apostol (foto dreapta) în schimbul asigurării unui post călduț.
Surse bine informate ne-au declarat că după ce luni a avut o ieșire nervoasă în spital față de personal,  managerul Spitalului Colentina, Remus Mihalcea, prieten apropiat al deputatului Cătălin Rădulescu, zis și Mitralieră, unde cel mai recent audit al Curții de Conturi care a descoperit ilegalități, a pus la cale un plan care, crede el, îi va asigura viitorul.
Așa că Mihalcea (foto stânga) a pus ochii pe un medic din spital, al cărui nume nu-l vom dezvălui pentru a nu-l compromite, și i-a propus luni lui Vasile Apostol ca el să demisioneze de la conducerea Spitalului Colentina, Apostol să-l numească pe medicul respectiv ca manager interimar, pentru ca cel din urmă să-i ceară transferul lui Mihalcea, medic ORL, din Pitești în București, pe un post vacant la Colentina dar pentru care nu s-a organizat concurs. Astfel, spune Mihalcea, împușcă doi iepuri dintr-un foc: prinde post în București și rămâne în spital, conectat la orice informație.

De ce a pus Mihalcea ochii pe acest doctor? Din trei motive: e un susținător USR-PLUS, are un CV foarte bun deci șansele pentru a fi păstrat în funcție de viitorul director ASSMB sunt foarte mari și, cel mai important, este un om extraordinar de fin și de drăguț cu toată lumea, ceea ce în minte clericului Mihalcea e o garanție că l-ar putea manipula.

Cum până azi manevra nu s-a făcut, estimăm că medicul cu pricina a refuzat oferta echipei lui Firea, cum de altfel era și de așteptat.

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.