Acasă Actualitate Curentul susține propunerea judecătorului Danileț de desecretizare a informațiilor despre acoperiții din...

Curentul susține propunerea judecătorului Danileț de desecretizare a informațiilor despre acoperiții din presă, justiție și politică din 1990 încoace

DISTRIBUIȚI

Judecătorul Cristi Danileț, cunoscut pentru activitatea sa civică, a lansat o provocare pe contul său de Facebook:

„Carevasăzică: când s-a aflat de Protocoalele cu pricina, s-a făcut tam-tam și s-au desecretizat.
Când s-a aflat de acoperiți în presă,văd că nu spune nimeni să se procedeze la fel. Așa că spun eu și chiar plusez: ce ar fi dacă s-ar desecretiza toate informațiile despre acoperiții din Presă, Justiție, Politică? Din 1990 încoace… Toate! Haideți, că se poate! Să îi aflăm pe toți care au fost informatori, colaboratori sau agenți ai serviciilor secrete și au fost inflitrați în cele trei puteri ale statului plus în presă. Informațiile astea sunt vitale ca să aflăm de ce a fost și de ce este România așa cum este. Haideți să scriem istoria acum, în timpul vieții noastre!”

Ziarul Curentul susține propunerea judecătorului Danileț și cere desecretizarea oricăror informații despre acoperiții din presă, justiție și politică din 1990 încoace.

Propunerea vine în contextul declarației fostului ofițer SRI, Daniel Dragomir care a susținut că a furnizat Comisiei de Control a SRI o listă cu 19 jurnaliști care aveau ”legături neprincipale” cu ofițerii SRI. De asemenea, Dragomir a sugerat Comisiei să audieze 7 patroni de presă, pentru a vedea ce legături au avut aceștia cu SRI și cum au fost finanțați de Florian Coldea și George Maior.

”Am furnizat o listă de 19 persoane care au întreținut relații neetice și neprincipiale cu oameni din serviciile secrete, care au primit informații privilegiate, oameni care au primit chiar și informații clasificate din dosare.

Am vorbit despre trusturi de presă care au beneficiat de sprijinul fostei conduceri a SRI, asigurată de Florian Coldea și George Maior. Am discutat și despre trusturile de presă care au fost atacate de SRI, trusturi media care erau considerate opozante.

Un alt lucruri pe care l-am propus Comisiei este audierea a nouă patroni de presă, care au beneficiat de sprijin financiar și logistic din partea domnului Maior, din partea domnului Coldea (…) Vorbim de foarte mulți bani, de milioane de euro. Sunt resurse alocate din bugetul SRI pentru obiective care nu intră în atribuțiile Serviciului”, a declarat Daniel Dragomir.

Înainte de audieri, Dragomir precizase, de altfel că temele principale de discuţie vor fi „culoarul media” şi „statul paralel”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.