Acasă Actualitate „Curva” Pacepa – afacerea trădării (XXXI)

„Curva” Pacepa – afacerea trădării (XXXI)

DISTRIBUIȚI

„Curentul“ prezintă astăzi, cu acordul fostului șef al SIE, generalul Ioan Talpeș, părți semnificative ale unor dezvăluiri ale fostului șef al spionajului românesc, în dialog cu jurnalistul Horia Alexandrescu, despre Ion Mihai Pacepa.

Generalul Ioan Talpeș: „Pacepa a fost în solda Moscovei!“

I.T: Spuneam că defectarea lui Pacepa a ajuns să-și pună amprenta asupra mea, mai rapid decât s-ar putea crede, inclusiv asupra carierei mele de cercetător istoric, mai exact chiar în 1978! Când m-am întors din concediu, fiind încadrat la Centrul de istorie și teorie militară, așteptam un răspuns la demersurile care se făceau pentru plecarea în Statele Unite, cu o bursă Fulbright. Fusesem nominalizat pentru o bursă de șase luni, de cercetare și specializare. Obținusem avizul Consiliului Politic Superior al MApN și așteptam aprobarea pentru plecarea în SUA, de la secția de cadre a C.C. al P.C.R., condusă de Elena Ceaușescu. Eu, bineînțeles, aveam acces doar la cadrele eșalonului superior, unde mă prezentam din două în două zile sub presiunea biletului de avion, deja reținut. Răspunsul era invariabil, vino peste două zile, pentru ca, într-un târziu, când devenise plictisitoare insistența mea, colonelul Cristicu, care se mândrea că „m-a îmbrăcat militar“, mi-a zis că lucrurile se complicaseră. La o revenire a mea, omul a explodat pur și simplu, exasperat de ignoranța mea: „Măi Ioane, tu nu vezi că tot spionajul a sărit în aer?! Iar când sunt chemați toți ăștia care au fost trimiși acolo, cum să te mai trimită pe tine? Și cine crezi că se mai duce la tovarășa pentru aprobare?!“…

Insistența mea venea, probabil, din faptul că mă aflam la un al treilea ghinion, având în vedere că în ’73 și ’74 mi se refuzase de două ori plecarea la o Bursă Humboldt, pe motiv – desigur necomunicat – că aș putea să rămân în Germania. Culmea a fost însă că cei care au fost trimiși în locul meu, cu cele mai înalte aprobări ale Comitetul Central, au preferat să nu se mai întoarcă! Unul dintre aceștia, conferențiar universitar la acea dată, provenea dintr-o familie de ilegaliști și se căsătorise cu fiica unor personalități ale istoriei PCR-ului, prieten la toartă cu ministrul Apărării de la acea dată, Ion Ioniță.
Și, ca să revenim la 1978, iată cum a intrat, de fapt, Pacepa în viața mea, dinamitându-mi șansa unei specializări în Statele Unite, pe care și eu, ca de altfel orice alt cercetător, nu puteam să nu mi-o doresc.

H.A.: Să înțeleg că tocmai asta v-a marcat în abordarea „cazului Pacepa“?
I.T.: Nu, nici vorbă de așa ceva, dar nu puteam să nu reamintesc acel moment măcar și ca pe un joc al hazardului, soarta rezervându-mi șansa de a primi – după repetate refuzuri – nominalizarea în funcția pe care el și-a dorit-o toată viața, inclusiv după decembrie 1989. În schimb, de atunci am urmărit cu atenție scandalul care se declanșase, fie ascultând Europa Liberă și Vocea Americii, fie parcurgând revistele occidentale, care încă veneau la Biblioteca Ministerului Apărării. Am înțeles că era vorba de un eveniment de o duritate extraordinară și m-am și străduit să descifrez ce raționament generase acel act și cărei logici se subsuma o astfel de defectare, tocmai în momentele de apoteoză ale lui Ceaușescu.
H.A.: Există mai multe variante ale momentului defectării efective. Ce știți dumneavoastră?
I.T.: Pacepa tatăl a fost translatorul Mareșalului Malinovski, comandantul trupelor sovietice de ocupație.

Sunt, probabil, singurul om din România care cunoaște în detaliu momentul acela. S-a vorbit mult despre ce l-a determinat pe Pacepa să plece și s-a invocat chiar criza din familia sa, ba despre afacerile sale, despre tablouri – toate aceste informații se regăsesc în dosarele voluminoase de mii de pagini, ale cercetărilor făcute asupra lui și asupra oamenilor apropiați lui, dosare care se aflau încă la SIE când m-am găsit la conducerea acestei instituții. S-a mai vorbit și despre ultima „lovitură“ pe care o dăduse, pentru că era un tip rapace, cu o dorință de îmbogățire incredibilă, ca mulți dintre cei care erau la vremea aceea în jurul lui Ceaușescu și care una „discutau“ și alta practicau. Iar Pacepa, cu atât mai mult, pentru că provenea dintr-o lume exersată în materie de îmbogățire prin orice mijloace, având în vedere că tatăl lui, fost întreprinzător garajist, ajunsese translatorul de la București al Mareșalului Malinovski, care fusese, în primii ani de după război, 1944-1946, comandantul trupelor sovietice de ocupație, deci, practic, starostele României!
Este incredibil cât de ușor trece în explicarea unei astfel de demnități, fiul respectivului. Dacă pentru sine este explicabil un astfel de comportament și proveniență, nu poate să nu mă preocupe lipsa totală de interes a devotaților săi prieteni și susținători, cu toții anti-criptocomuniști și – desigur – inamici ireconciliabili ai foștii Uniuni Sovietice; și … de ajuns.

Deci, tatăl său era un vorbitor perfect al limbii ruse, cum avea să fie, de altfel, și Pacepa, care a învățat ulterior și germana… dar lămurirea unei astfel de faze rămâne în atenția unor abordări viitoare. (va urma)

2 COMENTARII

  1. Ce faceti Curentul ati trecut si voi in solda PSD? Preluati si voi cretinismele unui imbecil filo-rus PSDist iliescian declarat = Horia Alexandrescu = tatal „geniului” Anca Alexandrescu bestia din spatele prim-ministresei Dancila?

    • Articolele noastre la care vă referiți sunt din 2009 așa cum se vede chiar sub titlurile lor. Suntem în 2020. Să ne acuzați pe noi și mai ales pe George Roncea de așa ceva, trebuie să fiți de pe altă planetă! 🙂

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.