Home Actualitate „Dacă e să compar această criză cu cele trecute, constat că încă...

„Dacă e să compar această criză cu cele trecute, constat că încă nu a apăru

DISTRIBUIŢI

"Economia crizei este o situație în care remediile obișnuite nu mai funcționează. Neintervenția în cazul prăbușirii Lehman, adică lăsând piața să lucreze singură, cum au spus unii, a făcut ca toate piețele financiare din lume să alunece pe o pantă deloc de dorit", spune laureatul Premiului Nobel în economie, Paul Krugman, într-un interviu legat de criza economică mondială.
Deși creșterea economică mondială din ultima vreme a fost construită pe fundamente bune, Krugman consideră că s-a mers cu riscul prea departe și că este nevoie de puțin mai multă prudențialitate.

Laureatul Premiului Nobel în economie, Paul Krugman (foto), a acordat exclusiv pentru ediția online a Newsweek un interviu legat de criza economică mondială. Dan Popa reproduce, pe blogul său, câteva dintre observațiile prof. Krugman:
"Greenspan (n.r. – președintele Fed) este un tip adevărat. Partea proastă e că el și-a imaginat că Fed (Banca Centrală Americană) este un soi de gazdă care, dacă te-ai îmbătat prea tare și nu te mai poți ține pe picioare, te duce acasă și te mai pune și în pat. Credința lui în funcționarea pieței libere ne-a adus unde suntem.
Ceea ce am dorit să definesc prin termenul de economie a crizei este acea situație din care nici macăr unchiul Alan (Greenspan) nu ne mai poate scoate. Se aplică același scenariu: vine recesiunea, președintele Fed (Banca Centrală Americană) coboară dobânda-cheie, recesiunea se domolește, după care economia prinde iar avânt. Economia crizei este o situație în care remediile obișnuite nu mai funcționează.
Neintervenția în cazul prăbușirii Lehman, adică lăsând piața să lucreze singură, cum au spus unii, a făcut ca toate piețele financiare din lume să alunece pe o pantă deloc de dorit.
Dacă e să compar această criza cu cele trecute, constat că încă nu a apărut niciun dictator și nu s-a ajuns nici la situația de a vinde mere pe stradă ca să supraviețuiești.
Sistemul bancar este în stare de asediu. Aparențele sunt înșelătoare, Fed a băgat atâția bani în sistemul financiar, e implicat deja atât de mult în banking, încât mă aștept să vină cu o ofertă de carduri VISA. Mult nu cred că mai are… Oricum, Fed a făcut atât cât a putut. A dus politica monetară pe drumuri care sunt virgine pentru ea. Nu știu dacă e mult sau e puțin asta, dar constat că e insuficient.
Gândiți-vă că un sistem paralel care ÇcântăreșteÈ 10 miliarde de dolari s-a spart. Iar faptul că Fed își ajustează bilanțul cu 700 miliarde nu are cum să-i ajute. Suma e, oricum ai da-o, insuficientă.
Creșterea economică mondială din ultima vreme a fost construită pe fundamente bune. Mare parte a ei se datorează Chinei, unde nu a existat o bulă speculativă a creditului. Dar s-a mers cu riscul prea departe. Eu aș veni cu un principiu. Dacă o bancă cum e Lehman poate provoca colapsul unui întreg sistem, atunci e nevoie de puțin mai multă prudență."

CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.

Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.