Acasă Actualitate Dan Radu Rușanu și afaceristul Ilie Carabulea au fost eliberați

Dan Radu Rușanu și afaceristul Ilie Carabulea au fost eliberați

DISTRIBUIȚI

 

Fostul președinte al Autorității de Supraveghere Financiară, Dan Radu Rușanu, a fost eliberat, luni, din arestul Poliției Capitalei, după ce instanța supremă i-a admis cererea de ridicare a măsurii preventive, aceasta fiind înlocuită cu cea a arestului la domiciliu.

 

Dan Radu Rușanu, trimis în judecată pentru fapte de corupție, a ieșit luni după amiază din arestul Poliției Capitalei, unde era încarcerat din 4 martie.

 

Alături de Rușanu, au fost puși în libertate omul de afaceri Ilie Carabulea și Marian Mârzac, pentru care s-a decis, de asemenea, înlocuirea arestului preventiv cu arestul la domiciliu. Aceștia au ieșit, tot luni după-amiază, din Penitenciarul Rahova.

 

Pe 16 iunie, Curtea de Apel București a constatat că este legală și temeinică măsurii arestării preventive a lui Rușanu, Carabulea și Mîrzac. Instanța le-a respins ca nefondate cererile de înlocuire a arestării preventive cu măsura arestului la domiciliu sau a controlului judiciar.

 

Decizia a fost contestată la Înalta Curte de Casție și Justiție, care a le-a admis solicitarea de înlocuire a măsurii arestării preventive. Decizia instanței supreme este definitivă.

 

În dosarul „Carpatica”, procurorii anticorupție i-au trimis în judecată, în 24 aprilie, în stare de arest, pe fostul președinte al ASF Dan Radu Rușanu, pe omul de afaceri Ilie Carabulea și pe Marian Mârzac, fost membru al Consiliului ASF.

 

Ilie Carabulea, proprietar al firmelor SC Atlassib SRL și SC Transcar SRL, societăți prin intermediul cărora deținea și controla în mod indirect societatea de asigurări Carpatica Asig SA, a fost trimis în judecată pentru constituirea unui grup infracțional organizat, cumpărare de influență (două infracțiuni), dare de mită (două infracțiuni), folosirea în orice mod de informații ce nu sunt destinate publicității în scopul obținerii pentru sine de foloase necuvenite, în formă continuată (trei acte materiale), instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată și instigare la uz de fals, potrivit DNA.

 

Marian Mârzac, fost director general al SC Carpatica Asig SA, la data faptelor membru neexecutiv în Consiliul Autorității de Supraveghere Financiară, a fost deferit justiției pentru constituirea unui grup infracțional organizat, luare de mită (două infracțiuni), trafic de influență (două infracțiuni), permiterea accesului unor persoane neautorizate la informații care nu sunt destinate publicității, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite, în formă continuată (trei acte materiale), abuz în serviciu contra intereselor publice contra intereselor publice, care a avut ca urmare obținerea pentru sine sau pentru altul a unui folos necuvenit și instigare la abuz în serviciu contra intereselor publice, care a avut ca urmare obținerea pentru sine sau pentru altul a unui folos necuvenit.

 

Dan Radu Rușanu, la data faptelor președinte al Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), va fi judecat, în același dosar, pentru constituirea unui grup infracțional organizat, influențarea declarațiilor (11 infracțiuni), aflate în concurs real, favorizarea făptuitorului, în formă continuată (39 acte materiale), folosirea influenței de către o persoană care îndeplinește o funcție de conducere în cadrul unei persoane juridice fără scop patrimonial, în scopul obținerii pentru altul de foloase necuvenite.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.