Ca un preambul la începerea dezbaterii asupra dosarelor de corupție a lui Adrian Năstase, plenul Camerei Deputaților a adoptat, ieri, cu 177 de voturi „pentru“, 6 „împotrivă“ și 13 abțineri, modificarea Regulamentului Camerei, în sensul că solicitarea de începere a urmăririi penale a unui ministru-deputat să fie aprobată cu votul majorității deputaților prezenți la ședință.
Astfel, în urma votului de ieri din plen, cererea de începere a urmării penale a lui Năstase va fi decisă prin votul majorității deputaților prezenți, conform noii prevederi a Regulamentului. Aflat într-o situație neplăcută, fostul premier Adrian Năstase i-a trimis, săptămåna trecută, o scrisoare președintelui CE, Jose Barroso, în care afirmă că este hărțuit politic prin intermediul DNA și arată că în dosarul legat campania din 2004 sunt vizați 972 de martori, în timp în procesul de la Nurnberg au fost audiați doar 270. „Vă informez că astăzi a avut loc prima «victorie» a justiției independente în Romånia. M-am prezentat în baza Rechizitoriului depus de Daniel Morar la Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ), pentru primul termen în dosarul care vizează finanțarea campaniei electorale din 2004, a PSD și a mea“, arată Năstase în scrisoare.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info




















