Magnatul Dinu Patriciu a fost audiat ieri de polițiștii din sectorul 2 al Capitalei, într-un dosar de evaziune fiscală la ”Adevărul Holding”. Până în acest moment, oamenii legii nu au formulat acuzații la adresa lui Patriciu, care a declarat jurnaliștilor că se consideră totuși nedreptățit și va depune și el o plângere penală.
Patriciu a dat lămuriri, ieri, la Serviciul de Investigare al Fraudelor Sector 2, într-un dosar care vizează fapte de evaziune fiscală, în care se efectuează acte premergătoare începerii urmăririi penale. Ancheta a început în urma unui denunț care ar fi fost depus pe numele afaceristului. Acesta a declarat la finalul audierilor că tocmai el se consideră partea vătămată în acest dosar, astfel că va sesiza și el polițiștii. "Pregătesc o plângere pe care urmează să o depun. Nu obișnuiesc să spun lucruri nejustificate decât atunci când am probe", a spus Dinu Patriciu. Afaceristul a evitat să ofere amănunte concrete despre dosar, spunând doar că ”lucrurile o să iasă la iveală”, iar el a început să lămurească ”încet-încet niște povești de la Adevărul Holding” Societatea a cerut falimentul după ce a fost preluată, de la Dinu Patriciu, de Cristian Burci. Tribunalul București a admis, în noiembrie 2012, intrarea acesteia în insolvență.
Mihai Niculescu
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info




















