Directoarea Colegiului Național Gheorghe Șincai din București, unul dintre cele mai mari licee din Capitală situat în Sectorul 4, arată într-o postare pe Facebook că școala pe care o conduce stă la mila primăriei pentru reparațiile clădirii în care învață sute de elevi. Ea îi critică pe „micii Dumnezei” care „cred că funcțiile îi fac mai deștepți decât au fost vreodată”.
„Școala pe ducă!” își intitulează profesoara strigătul de revoltă: „Își doresc să taci naibii și să nu-i mai deranjezi cu nimic, își doresc să te pună la punct și chiar cred că, prin puținele cuvinte pe care le știu, reușesc asta. Să asculți, să dai din cap aprobator și să le scuturi scamele.
Primării incompetente, oameni gomoși doar pentru că ocupă o funcție, mici Dumnezei în posturile lor care se iau prea în serios (acea prostie ”gravă”, cum spunea un contemporan erudit) și care cred că funcțiile îi fac mai deștepți decât au fost vreodată…Ei da, oamenii aceștia decid, pentru noi toți, cei care ne mai ocupăm încă de școli. L-ai contrazis, ești agresiv și nu gândești constructiv (ca el!)! I-ai răspuns la ironii, pe măsură, te-a pârât la șefi, că singur nu poate face față unui dialog direct (cică nu e de demnitatea funcției lui, ești prea mic!) Dacă șeful cel mare nu te-a dat afară, încă, fiindcă știe că ești ultima redută care poate înfrunta orice ticăloșie la care alții pleacă umili capul, devine nervos, nerăbdător și se răzbună pe alții, că n-are de unde să te apuce ca să dea cu tine de pământ. Mediocru, în esență, consideră că performanță înseamnă doar media 10 la școală -doar lor li se dă bursa de medie-(nu contează dacă este o școală serioasă, grea, sau una care nici n-ar trebui să existe). Crede că plata utilităților sau reparațiile necesare unei școli sunt o favoare, sau, mai degrabă o pomană pe care mila lui, maimarelui, a acceptat-o pentru tine, sărmanul de tine și nerecunoscătorul de tine! Normalitatea sau responsabilitatea pe care o are sunt la voia lui, dă burse dacă vrea, dacă nu, nu! Ce e în neregulă cu asta?! Așa zice legea: ”primăriile pot să…”, nu sunt obligate să… Să zicem ”merci!” (eventual cu pălăria ridicată) că ne dă și-atât. Știm noi, oare, că ministerul trebuie să ne dea bani pentru unele cheltuieli și nu ne dă? –formulează el o întrebare. Dar știe el oare că oamenii ministerului sunt colegii lui de partid și că sunt complicii lui în a nu ne da? Știm noi oare cât îl costă pe el o reparație de acoperiș (?) care, fie vorba între noi, trebuia începută acum vreo doi ani, dar a început abia în vară, pe hârtie și abia în toamnă a început efectiv? Știm noi că toamna mai și plouă, mai și ninge, iar lucrătorii (de altfel opriți de ITM să mai lucreze fiindcă nu lucrau asigurați la înălțime) nu pot lucra în ploaie? Ooooffff, da știm! Dar mai știm și faptul că schelele au fost montate în ianuarie, iar lucrul a început în septembrie, mai știm și că muncitorii de pe acoperiș, atunci când nu e șeful lor acolo, sunt înțepați de musca Țețe…Și, domnule, au o siguranță în a se sprijini și a dormi pe țiglele înclinate, la aproape /4, de admirat, nu glumă!
De curând, termenul de ”avarie” (=stricăciune, deteriorare-dex 2009) este reinterpretat de maimarii noștri. Dacă trebuie reparat ceva, fie ea zugrăveala (școala nu s-a mai zugrăvit de 5 ani) sau pardoseala, sau lămpile, sau tavanul prin care curg insectele moarte din pod, NU se poate! Pentru că toate acestea reprezintă ”modernizări” în opinia domniilor lor, iar în contractele lor nu încap decât avariile! Și oricum trebuie să stăm la rând, că nu suntem numai noi…hehe! Dar știți ceva, rândul acesta este stabilit cu un deget al cuiva și (n-am văzut, dar am auzit) că ne-a fost arătat la televizor. O fi adevărat?”
