Acasă Actualitate DNA s-a sesizat că Șerban Mihăilescu a mințit la Înalta Curte

DNA s-a sesizat că Șerban Mihăilescu a mințit la Înalta Curte

DISTRIBUIȚI

Fostul senator Șerban Mihăilescu va fi cercetat de DNA pentru mărturie mincinoasă în urma declarației de martor în instanță în dosarul în care este judecat președintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu.

Procurorul de ședibță a anunțat marți, la Înalta Curte de Casație și Justiție, că DNA s-a sesizat din oficiu pentru săvârșirea de către Șerban Mihăilescu a infracțiunii de mărturie mincinoasă, deoarece declarația dată de acesta în calitate de martor în dosarul lui Tăriceanu diferă de cea dată la DNA în timpul urmăririi penale.

Tăriceanu a fost trimis în judecată pe 7 iulie 2016.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
La data de 15 aprilie 2016, în cadrul actelor de cercetare efectuate pentru lămurirea cauzei referitoare la retrocedarea presupus nelegală a unei suprafețe din Pădurea Snagov și a Fermei Băneasa, inculpatul Popescu Tăriceanu Călin Constantin Anton, în depoziția luată sub jurământ, a făcut declarații necorespunzătoare adevărului cu privire la aspecte esențiale ale cauzei asupra cărora a fost întrebat și nu a spus tot ce știe în legătură cu împrejurări esențiale, urmărind prin aceasta împiedicarea / îngreunarea tragerii la răspundere penală a inculpaților cercetați în dosarul trimis în judecată, mediatizat prin comunicatul nr 654 din 18 mai 2016.

Astfel, inculpatul Popescu Tăriceanu Călin Constantin Anton a menționat în mod nereal că nu a avut cunoștință despre:
– retrocedarea către Paul Philippe Al României a unor suprafețe de teren în Băneasa (fosta fermă regală) și Snagov (trunchiul de pădure Fundul Sacului),
– implicarea inculpaților Tal Silberstein, Beny Steinmetz, Moshe Agavi și a altor persoane în procedurile de retrocedare,
– actele de vânzare–cumpărare vizând aceste bunuri.

De asemenea, inculpatul Popescu Tăriceanu Călin Constantin Anton a mai făcut declarații necorespunzătoare adevărului și nu a spus tot ce știe în legătură cu relația avută cu inculpații Tal Silberstein, Andronic Dan Cătălin și Truică Remus, în contextul menționat mai sus, întâlnirile și discuțiile purtate cu acesta din urmă referitor la taxele notariale privind tranzacționarea imobilelor menționate mai sus și modalitatea de dobândire și valorificare a bunurilor revendicate.

În același context, inculpatul a mai precizat, că nu a avut o relație apropiată cu inculpatul Marcovici Marius, ascunzând totodată că are cunoștință de relația acestuia din urmă cu inculpatul Tal Silberstein.

Totodată, inculpatul Popescu Tăriceanu Călin Constantin Anton a afirmat în mod nereal că nu l-a prezentat/introdus pe Tal Silberstein altor politicieni din România.

În contextul instrumentării aceleiași cauze, la data de 28 aprilie 2016, inculpatul Marian Marius Dorin a făcut declarații necorespunzătoare adevărului și nu a spus tot ce știe în legătură cu angajarea lui Marcovici Marius Andrei, în calitate de consilier personal la Cancelaria primului ministru Popescu Tăriceanu Călin Constantin Anton, urmare a înțelegerii acestuia din urmă cu Tal Silberstein.

De asemenea, inculpatul Marian Marius Dorin, a afirmat în mod nereal că nu cunoștea activitatea și atribuțiile de serviciu ale lui Marcovici Marius Andrei, în condițiile în care acesta din urmă era cunoscut în cercurile politice ca „omul lui Tal”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.