Acasă Actualitate Doctorul Musta trimis în judecată de DNA pentru corupție în pandemie

Doctorul Musta trimis în judecată de DNA pentru corupție în pandemie

DISTRIBUIȚI

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a următorilor inculpați:

MUSTA VIRGIL FILARET, asociat la o societate comercială cu profil medical și medic șef secție la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie Dr.Victor Babeș Timișoara, pentru infracțiunea de instigare la abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite pentru sine sau pentru altul,

MANOLESCU DIANA LUMINIȚA, director medical al spitalului menționat anterior și ALBU MARIA DIANA, asistent medical coordonator al Ambulatoriului de boli infecțioase în același spital, fiecare pentru infracțiunea de abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite pentru sine sau pentru altul,

PAICA DANA MIHAELA, medic la societatea comercială la care asociat era inculpatul prim menționat, pentru infracțiunea de instigare la abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite pentru sine sau pentru altul.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut, în esență, următoarea stare de fapt:
În perioada 21 iulie – 09 noiembrie 2020, inculpatul Musta Virgil Filaret, cu intenție, ar fi determinat trei asistente medicale să presteze servicii medicale în beneficiul societății la care el era asociat, în timp ce acestea se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu la unitatea publică, respectiv Spitalul Clinic de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie Dr. Victor Babeș Timișoara.
Folosindu-se de influența pe care o avea în calitatea sa de medic șef de secție, inculpatul le-ar fi determinat pe cele trei asistente, în mod direct sau prin intermediul inculpatei Paica Dana Mihaela, să preleveze probe biologice în vederea depistării infecției cu virusul SARS CoV-2, să încaseze contravaloarea testelor RT-PCR și să elibereze bonuri fiscale în beneficiul societății comerciale private la care acesta era asociat (utilizând o casă de marcat mobilă).
Deși zilnic, în intervalul orar 07:00-10:00, ar fi prestat servicii medicale pentru societatea comercială menționată, cele trei asistente ar fi încasat integral drepturile salariale plătite de spital.
La instigarea inculpatului Musta Virgil Filaret, în calitățile lor de director medical, respectiv asistent medical coordonator al Ambulatoriului de Boli Infecțioase, inculpatele Manolescu Diana Luminița și Albu Maria Diana, și-ar fi încălcat atribuțiile de serviciu în sensul că nu au făcut niciun demers pentru constatarea abaterilor disciplinare și aplicarea sancțiunilor corespunzătoare sau, după caz, sesizarea Comisiei de cercetare disciplinară în vederea sancționării celor trei asistente medicale. Mai mult, inculpata Albu Maria Diana ar fi întocmit iar inculpata Manolescu Diana Luminița ar fi aprobat foile colective de prezență în conținutul cărora au fost evidențiate formal orele lucrate de cele trei asistente.
Astfel, inculpatul Musta Virgil Filaret le-ar fi determinat pe cele trei asistente să își încalce atribuțiile de serviciu reglementate de dispozițiile din Codul Muncii, Regulamentul intern al spitalului și fișa postului.

Prin activitatea descrisă s-ar fi generat un prejudiciu de 12.173 de lei în dauna Spitalului Clinic de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie Dr.Victor Babeș Timișoara. Pe de altă parte, societatea privată, la care asociat este inculpatul Musta Virgil Filaret, ar fi obținut foloase necuvenite în valoare totală de 172.508 de lei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.