Acasă Actualitate Document vechi de peste 500 de ani descoperit în Timișoara

Document vechi de peste 500 de ani descoperit în Timișoara

DISTRIBUIȚI

Cel mai vechi document păstrat de Direcția Județeană a Arhivelor Naționale Timiș are peste cinci veacuri și jumătate, fiind datat 24 august 1457. Directorul DJAN Timiș, Raul Ionuț Rus, a declarat că manuscrisul a fost emis de episcopul Gurkh în fața lui Janes von Wittowitz, căpitan al provinciei Vent Vindischen Landen, și prin el se face cunoscută vânzarea către Sigismul Martah a castelelor Weidenstein, Weisel Lausberg și Berlstein la prețul de 6.300 de guldeni. Originalul, imprimat în limba germană, cu caractere gotice, pe pergament, fără semnătură și cu sigiliul căzut, este una dintre multele comori păstrate în arhiva timișoreană. Timpul și condițiile improprii de păstrare au făcut ca manuscrisul să se deterioreze, aciditatea cernelii a atacat foaia, care, cel mai probabil, nu se va putea restaura. Înscrisurile acelor vremuri, ajunse în patrimoniul național, se referă mai ales la contracte sau înțelegeri scrise privind diverse împrumuturi pe care le făceau îndeosebi negustorii, pentru a-și extinde proprietățile ori pentru a-și deschide noi ateliere meșteșugărești.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.