Acasă Actualitate Doi albanezi au încercat să mituaiscă un polițist de frontieră ca să...

Doi albanezi au încercat să mituaiscă un polițist de frontieră ca să intre în țară

DISTRIBUIȚI

În urma unui denunţ formulat de poliţiștii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Timișoara – Punctul de Trecere al Frontierei Jimbolia, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș, au fost prinși în flagrant doi cetățeni albanezi, în timp ce încercau să ofere suma de 500 de euro pentru a nu fi luate măsurile legale ca urmare a neîndeplinirii condițiilor de intrare în România.

În data de 29.08.2020, în jurul orei 15.00, s-a prezentat la Punctul de Trecere a Frontierei Jimbolia, pe sensul de intrare în ţară, la volanul unui autoturism marca Mercedes înmatriculat în Germania, cetățeanul albanez P.M, în vârstă de 31 ani. Acesta era însoțit de un conațional, D.A, în vârstă de 30 ani.

Cu ocazia înmânării documentelor de călătorie, șoferul mijlocului de transport a introdus între filele unuia dintre acte suma de 300 de euro.

Întrebat despre existența sumei de bani, cetățeanul albanez a declarat că aceasta este pentru a trece cu vederea faptul că cei doi nu au documentele necesare pentru a justifica scopul călătoriei și pentru a li se permite intrarea în țară.

Polițistul de frontieră i-a adus la cunoștință persoanei faptul că fapta sa constituie infracțiune, context în care cetățeanul albanez a insistat, oferind în plus suma de 200 de euro cu titlu de mită, pentru ca polițistul de frontieră să le permită continuarea călătoriei.

Polițistul de frontieră a refuzat categoric suma de bani și împreună cu procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș s-a procedat la constatarea infracţiunii flagrante.

Faţă de cei doi albanezi s-a luat măsura nepermiterii intrării pe teritoriul României, iar procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față săvârșirea infracțiunii de dare de mită, urmând ca la finalizare să fie luate măsurile legale care se impun.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.