Acasă Actualitate Douăzeci şi doi cetăţeni străini, călăuziţi de un cetăţean român, opriţi la...

Douăzeci şi doi cetăţeni străini, călăuziţi de un cetăţean român, opriţi la frontiera cu Ungaria

DISTRIBUIȚI

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Vărşand – judeţul Arad au depistat în zona de competență 22 de persoane, cetăţeni din Etiopia, Bangladesh, Afganistan şi Irak, care intenţionau să treacă ilegal frontiera în Ungaria, călăuziţi de un cetăţean român.

În data de 01.12.2019, poliţişti de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Vărşand au desfăşurat o acțiune pe linia prevenirii şi combaterii migraţiei ilegale și a infracționalității transfrontaliere în zona de competenţă.

Astfel, în jurul orei 20.30, la aproximativ 700 de metri faţă de linia de frontieră, în apropierea localităţii Pilu, au fost observate 23 de persoane care nu îşi justificau prezenţa în zonă, acestea fiind preluate şi transportate la sediul instituției, pentru cercetări.

În cadrul verificărilor preliminare, poliţiştii de frontieră au stabilit faptul că 22 dintre cei conduşi la sediu sunt cetăţeni din Etiopia, Bangladesh, Afganistan şi Irak, optsprezece adulţi cu vârste cuprinse între 19 şi 52 de ani şi patru minori, cu vârste intre 15 şi 17 ani, solicitanți de azil în România. Împreună cu aceştia se afla şi un cetăţean român, în vârstă de 34 de ani, care urma să îi ajute pe cetăţenii străini să treacă ilegal frontiera în Ungaria.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat față de cetăţenii străini şi de trafic de migranţi pentru cetăţeanul român, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.