Fostul primar al Bacaului, Dumitru Sechelariu, s-a prezentat, ieri, la sediul Parchetului National Anticoruptie, pentru a fi audiat in dosarul in care este cercetat in legatura cu organizarea unor licitatii, precum si cu atribuirea preferentiala a unor terenuri si lucrari publice unor societati.
Sechelariu a fost audiat ultima data in 6 mai, cand a venit la Parchet dupa ce politistii i-au prezentat un mandat de aducere, pentru ca nu raspunsese convocarii.
In cadrul respectivei intalniri cu procurorii anticoruptie, potrivit unor surse judiciare, Sechelariu ar fi solicitat, printre altele, sa ii fie protejata imaginea in contextul audierilor sale.
In 3 februarie, procurorii anticoruptie l-au dat in consemn la frontiera pe Dumitru Sechelariu, Biroul de presa al PNA informand ca acesta este cercetat in legatura cu organizarea unor licitatii, precum si cu atribuirea preferentiala a unor terenuri si lucrari publice unor societati.
Biroul de presa al Parchetului National Anticoruptie comunica atunci ca, in exercitarea atributiilor de serviciu, in perioada in care a detinut functia de primar, Dumitru Sechelariu -ar fi comis, cu buna stiinta, mai multe ilegalitati si incalcari ale legislatiei privind Administratia Publica, in scopul obtinerii pentru sine sau pentru altul de foloase materiale necuvenite-.
Fostul primar a fost audiat pentru prima data in calitate de invinuit in data de 22 februarie. Surse judiciare informau atunci ca Sechelariu a fost intrebat de anchetatori despre modul in care, in 2003, societatea General Proiect SA a beneficiat de 38 de contracte de proiectare pentru investitii de interes local, incasand suma de 15 miliarde de lei.
Potrivit surselor citate, presedintele Consiliului de Administratie a fost sotia primarului, iar in anul 2001, pachetul de actiuni al SC General Proiect a fost achizitionat de firma Selena SRL din Bacau, societate ce apartine lui Sechelariu.
Totodata, anchetatorii spun ca Sechelariu ar fi fost sprijinit, in preluarea pachetului de actiuni al General Proiect, de administratorii SC Sierra Quadrante SRL Bacau – firma ce figureaza in ancheta penala privind rafinaria RAFO desfasurata de Parchetul Inaltei Curti de Casatie si Justitie.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















