Episcopul reformat Laszlo Tokes, insotit de un grup de circa 150 de credinciosi reformati si parinti ai elevilor de la Liceul Reformat -Lorantffy Zsuzsanna- din Oradea, au protestat ieri in fata Prefecturii Bihor, cerand atacarea in contencios administrativ a unei hotarari a Consiliului Local.
Protestatarii au cerut atacarea in contencios administrativ a hotararii Consiliului Local Oradea, prin care terenul de sport al liceului fusese atribuit Parohiei Ortodoxe -Sfanta Treime-, transmite corespondentul Mediafax.
Manifestantii la miting au afisat pancarte inscriptionate atat in limba romana, cu citate biblice (-Iubeste-ti aproapele!- si -Nu ravni la bunul altuia!-), cat si in limba maghiara. Acestea din urma repetau mesajul exprimat de Tokes in cursul saptamanii trecute: -Protestam fata de discriminarea etnica si religioasa- si -Nu vrem sa fim si noi victimele comunismului!-.
Protestul a inclus rostirea unui psalm de catre episcopul reformat si un montaj literar cu poezii de Jozsef Attila.
De asemenea, Tokes a depus la cabinetul prefectului o lista a celor care se opun -actului de discriminare etnica si religioasa- emis de municipalitatea oradeana.
Organizatorii mitingului au vehiculat mai multe variante privind numarul de semnaturi. Astfel, daca prim-curatorul Eparhiei Reformate, Kovacs Zoltan, afirma ca s-au strans -peste 500 de semnaturi-, iar episcopul spunea ca sunt 924 de semnaturi, la iesirea din sediul prefecturii cei doi au sustinut ca lista cuprinde peste 1.700 de semnaturi.
Tot luni, Eparhia Reformata de pe langa Piatra Craiului a depus la Tribunalul Bihor o cerere pentru emiterea unei ordonante presedintiale, prin care folosinta terenului de sport aflat in litigiu sa fie acordata provizoriu Liceului -Lorantffy Zsuzsanna-.
Saptamanile trecute, episcopul Laszlo Tokes a organizat mai multe actiuni de protest si impreuna cu alti reprezentanti ai Eparhiei Reformate de pe langa Piatra Craiului si ai Liceului Reformat -Lorantffy Zsuzsanna- au taiat lacatul portii de acces la terenul de sport.
In urma acestei actiuni, preotul Florin Puscas, de la Biserica -Sfanta Treime-, a depus o plangere penala la Politia Oradea, ca reformatii se fac vinovati de tulburare in posesie.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info




















