Acasă Actualitate Eu sunt mic, nu stiu nimic

Eu sunt mic, nu stiu nimic

DISTRIBUIȚI

Consilierul fostului premier Radu Vasile, Petrisor Peiu, a fost audiat, ieri, timp de doua ore, la Directia Cercetari Penale din cadrul IGP, in legatura cu privatizarea Romtelecom. Fost membru al Consiliului de Administratie al companiei de telecomunicatii, Petrisor Peiu a fost zgarcit in declaratii atat inainte de audieri, cat si dupa. Contactat telefonic de reporterii nostri, acesta a declarat ca nu are ce sa comenteze si ca nu este in masura sa aprecieze daca a fost sau nu legala decizia prin care FPS a platit comisionul de 8,4 milioane de dolari consultantului Goldman Sachs. In plus, acesta ne-a declarat ca nu stie daca va mai fi chemat sau nu la audieri. Potrivit principiului -Eu sunt mic, nu stiu nimic-, fostul consilier a lasat sa se inteleaga ca deciziile importante au apartinut sefilor ierarhici.

Politistii au audiat pana acum in dosarul Romtelecom 31 de persoane. Printre cei audiati se numara fostul director financiar al Romtelecom – Giorgios Iliopoulis, fostul presedinte al Consiliului de Administratie si director general al Romtelecom – Vassilios Tsakoniatis, fostul ministru al comunicatiilor, Sorin Pantis, si fostii presedinti FPS Radu Sarbu si Sorin Dimitriu, precum si fostul ministru al finantelor, Decebal Traian Remes. In acest caz vor mai fi audiati fostul ministru al apararii, Victor Babiuc, si fostul ministru al justitiei, Valeriu Stoica, care au fost citati, dar nu s-au prezentat la audieri pentru ca nu se aflau in tara, precum si alte opt persoane care au avut legatura cu acest contract de privatizare, respectiv fosti angajati ai FPS, Romtelecom si ai Ministerului Comunicatiilor. Dupa audierea tuturor acestor persoane, va fi citat la audieri si fostul premier Radu Vasile.

Ancheta urmeaza sa stabileasca daca onorariul de succes incasat de Goldman Sachs trebuia platit de Romtelecom si nu de FPS.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.