Home Actualitate Experții criminaliști se privatizează?

Experții criminaliști se privatizează?

DISTRIBUIŢI

Membrii Comisiei juridice din Senat au adoptat, ieri, un raport favorabil la o propunere legislativă privind exercitarea profesiei de expert criminalist privat și înființarea, organizarea și funcționarea Colegiului Experților Criminaliști din Romånia. Astfel, potrivit propunerii, Colegiul Experților Criminaliști va funcționa în cadrul Asociației Criminaliștilor din Romånia. Dacă inițiativa legislativă va fi adoptată de Parlament, activitatea de expertiză criminalistică ar urma să fie desfășurată de experți criminaliști privați – care își desfășoară activitatea în laboratoare proprii, în afara institutelor și laboratoarelor criminalistice de stat din rețeaua Ministerului Administrației și Internelor sau Ministerului Justiției – și de experții oficiali – care sunt încadrați și remunerați potrivit reglementărilor interne ale Ministerului Administrației și Internelor sau Ministerului Justiției și care își desfășoară actvitatea în cadrul institutelor criminalistice de stat. Potrivit proiectului, expertul criminalist oficial efectuează expertize criminalistice dispuse de organele de cercetare sau de urmărire penală, la cererea organelor judiciare sau a părților. Inițiativa legislativă mai stipulează că expertul criminalist privat își desfășoară activitatea pe baza principiului independenței profesionale și răspunde disciplinar, civil și penal, după caz, pentru faptele ce contravin legilor în vigoare sau normelor deontologice ale profesiilor.
Astfel, au dreptul să exercite profesia de expert criminalist privat persoanele care au cetățenia romånă sau sunt cetățeni ai statelor membre ale Uniunii Europene și ai celorlalte state din Spațiul Economic European ori au cetățenia altor țări cu care Romånia a încheiat sau încheie convenții bilaterale în domeniu. Calitatea de expert criminalist privat autorizat se dobåndește, pe bază de examen organizat de Colegiu, potrivit proiectului de act normativ fiind exceptate de la susținerea examenului persoanele care dețin titlul de doctor în specialitatea pe care o solicită prin cerere și au o vechime de cel puțin trei ani în activitatea practică pentru domeniul respectiv.
Plenul Senatului urmează să dezbată această inițiativă legislativă în calitate de primă Cameră sesizată.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.