
Dan Voiculescu s-a ”trezit” din legiuitor mediatic de neînvins, victimă politică ai cărei copii sunt exploatați de justiția de care însăși „Felix” a încercat în numeroase rânduri să fugă mișelește și să o influențeze prin mijloace caracteristice războiului în care totul este permis. Asta în condițiile în care Voiculescu și-a trecut pe numele copiilor mai toate afacerile sale pentru a nu mai răspunde personal în fața legii. Nici măcar după ultimul raport privind MCV-ul în care se sesizează faptul că unele trusturi media fac presiune asupra justițiarilor, Voiculescu nu și-a stopat obiceiurile. Fiica lui „Felix”, Camelia Voiculescu, s-a prezentat împreună cu Sorin Alexandrescu la DNA, aceasta fiind urmărită în dosarului lui Alexandrescu pentru complicitate la șantaj. Atât i-a trebuit varanului să redacteze o postare ”martirică” și plină de ”eroism” pe blogul personal, în care își invită adversarii să se lupte cu el, nu cu copiii lui.
"?ê?£tie o țară întreagă că eu sunt miza reală pentru Traian Băsescu. ?ê?£i nu de ieri, de astăzi, ci de 8 ani, de când nu am vrut sa îi subordonez trustul de presă pe care l-am fondat. În consecință, solicit celor care vor să se razbune pentru o suspendare confirmată democratic prin votul a 87 la sută dintre românii care s-au prezentat la vot, să aiba curajul de a se lupta cu mine, nu cu copiii mei," scrie Voiculescu. Copilul la care face referire „Felix”, nu este nicidecum o fetiță nevinovată și naivă la o vârstă la care viața nu i-a fost încă prezentată pe îndelete, ci este o femeie matură, de aproape 40 de ani, care este asociat la SC Antena TV Group SA și la SC Intact Publishing SRL, așadar este total răspunzătoare pentru faptele ei și are putere de decizie în trustul Intact, moștenit încă din 2001. Iar dacă ”tati, varanul” dorea să își protejeze copilul, așa cum reiese din recenta postare a acestuia pe blogul personal, nu îi trecea trustul familiei pe numele ei, știind în ce ”circ” o implică prin această delegare de responsabilitate. Cât despre cei 87 la sută de români despre care vorbește Felix, acest procent este frânt din cei 47 la sută de cetățeni care s-au prezentat la vot, prin urmare nici jumătate dintre conaționali nu i-au împlinit jocul mediatic, deși Voiculescu a făcut tot posibilul pentru manipularea prin metode populiste a opiniei publice. Influența mediatică exercitată de ”tăticul antenelor” s-a reflectat și asupra justiției nu doar a populației, iar acest lucru a fost semnalat și în raportul MCV, în care Comisia Europeană a notat existența unor ”amenințări cu caracter personal împotriva judecătorilor și a familiilor acestora și campanii mediatice de hărțuire”.
?ê?£efa Antelor, urmărită penal
De data aceasta justiția își face datoria și procurorii au extins cercetările în dosarul în care directorul general al Antena TV Group, Sorin Alexandrescu, este acuzat de șantaj și au dispus începerea urmăririi penale pentru Camelia Rodica Voiculescu, în calitate de asociat la SC Antena TV Group SA și la SC Intact Publishing SRL, pentru complicitate la infracțiunea de șantaj, se arată într-un comunicat de presă al DNA. În același dosar a fost începută urmărirea penală față de George Daniel Matiescu, director general al Intact Publishing SRL, pentru complicitate la șantaj. De asemenea, sunt cercetate SC Antena TV Group SA și SC Intact Publishing SRL, pentru șantaj, a precizat DNA. "Din Ordonanța de extindere a cercetărilor și începere a urmăririi penale întocmită de procurori a rezultat că există indicii concludente și temeinice cu privire la participarea altor persoane fizice și juridice care au comis, sub forma autoratului și complicității, acte materiale specifice infracțiunii reținute în sarcina inculpatului Alexandrescu George Sorin", a arătat DNA. Potrivit actelor întocmite de procurori, în perioada 16 aprilie – 24 mai 2013, Sorin Alexandrescu l-ar fi constrâns pe administratorul RCS&RDS Ioan Bendei să semneze un contract în condiții prestabilite, impuse de directorul general al Antena TV Group, sub amenințarea că, în caz de refuz, va da în vileag fapte presupus compromițătoare pentru acesta și că, în acest scop, va fi realizată o anchetă jurnalistică. "Pe de altă parte, inculpatul a dispus trimiterea, către partea vătămată și către alte persoane, a unor adrese de informare emise de către Intact Publishing SRL și semnate de învinuitul Matiescu George-Daniel, în calitate de director general, prin care, sub pretextul desfășurării anchetei jurnalistice, se solicitau relații privind împrejurarea care făcea obiectul șantajului", au mai arătat procurorii. Totodată, pe posturile de televiziune aparținând Antena TV Group au apărut informații cu privire la compania RCS&RDS, al cărei administrator era Ioan Bendei, aspect de natură să accentueze convingerea că ar putea fi date publicității materialele compromițătoare. Din probatoriul administrat până în prezent a reieșit că Alexandrescu a purtat, în mod constant, discuții pe marginea întâlnirilor avute cu partea vătămată, atât înainte cât și după finalizarea acestora, "cu învinuita Voiculescu Camelia-Rodica, reieșind că aceasta din urmă avea cunoștință de actele materiale întreprinse de inculpat, sprijinindu-l constant în acest sens", au mai arătat procurorii.
Irina Tracy
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















