Acasă Actualitate Fermele moderne, privilegiate la alocarea cotei suplimentare de lapte

Fermele moderne, privilegiate la alocarea cotei suplimentare de lapte

DISTRIBUIȚI

Fermierii care au solicitat fonduri structurale pentru înființarea de ferme vor fi avuți în vedere la repartizarea cotei suplimentare de 2% alocată României. Și fermierii care au făcut investiții, dar nu au primit integral cota de lapte vor beneficia de această măsură.
Forurile de la Bruxelles au decis suplimentarea cu 2% a cotelor naționale de lapte alocate statelor membre. Cota suplimentară a fost adăugată la rezerva națională.
Majoritatea fermelor din România nu produc lapte conform cu normele europene, iar procesatorii plătesc mai puțin pentru laptele neconform. Mulți dintre fermierii care au primit cotă nu au reușit să adune banii necesari pentru a face investiții, astfel încât să-și modernizeze ferma pentru a produce la standardele comunitare. De aceea, Ministerul Agriculturii a decis ca fermierii care au investit în ferme noi sau cei care au solicitat finanțare prin Programul Național de Dezvoltare Rurală să fie prioritari atunci când va fi repartizată cota de lapte suplimentară de 2%. Potrivit datelor Agenției pentru Plăți și Intervenție în Agricultură (APIA), în anul de cotă 2008-2009 vor fi finalizate 127 de investiții prin SAPARD cu o capacitate de 28.000 de tone și 142 de investiții cu fonduri naționale cu o capacitate de 15.000 de tone.
În prima sesiune de depunere a proiectelor pentru Programul Național pentru Dezvoltare Rurală s-au înregistrat 918 solicitări, în valoare totală de 728,7 milioane de euro, fondurile disponibile pentru întregul an fiind de 1,393 miliarde de euro. Cele mai multe proiecte, respectiv 708 solicitări, în valoare totală de peste 290 de milioane de euro, au fost depuse pentru modernizarea exploatațiilor agricole.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.