Cea mai ambițioasă operațiune a rezidenței KGB din Paris din timpul celei de-a Cincea Republici Franceze a reprezentat-o înființarea unei agenții de știri, Centre d’Information Scientifique, Economique et Politique, fondată în 1961 de către Pierre Charles Pathe, recrutat de Centru sub numele de cod „Pecherin“, alias Mason. Recrutarea acestuia a fost o procedură simplificată, prin faptul că el nutrise încă din adolescență un spirit autentic pro-sovietic.
Din 1961 până în 1967, Lubianka i-a plătit lui Pathe circa 6.000 de franci pe lună pentru editarea unui buletin săptămânal de analiză sub numele de cod „Obzor“, care era distribuit gratuit modelatorilor de opinie din cadrul societății franceze, pentru a le sonda opiniile. În fapt, miza lui Pathe și a oamenilor săi era de a deteriora raporturile diplomatice dintre SUA și Franța, precum și depărtarea Franței din structurile operative și de comandă ale Alianței Nord-Atlantice.
De Gaulle și presiunea Moscovei
În martie 1966, Franța s-a retras din cadrul comandamentului integrat al NATO după care, anul următor, de Gaulle va efectua o vizită de curtoazie în URSS. În fapt, acțiunile subversive ale KGB-ului de pe teritoriul francez nu au avut o pondere decisivă în schimbarea politicii externe franceze vizavi de NATO și de SUA prin apropierea lui de Gaulle de Moscova, ca o reacție firească în condițiile Războiului Rece. În optica lui de Gaulle, URSS evolua de la ideologie la tehnocrație. „N-am vorbit cu nimeni care să-mi spună: «Sunt militant comunist sau lider de partid». Dacă lași deoparte declarațiile lor propagandistice, ei desfășoară o politică externă pașnică“, declara de Gaulle, la finalul vizitei de la Moscova. Pe de altă parte, este greu de evaluat valoarea operațiunilor de influențare ale rezidenței KGB din Paris asupra factorilor de decizie francezi, însă un lucru este cert: reușise să modifice percepția opiniei publice înspre răsărit… Sondajele de opinie și cercetările sociologice din această perioadă confirmă faptul că 35% dintre cetățenii francezi erau favorabili URSS-ului și vedeau în acesta aliatul de care aveau nevoie, în timp ce numai 1% erau ostili Kremlinului.
Bani roșii pentru trădarea ziariștilor
Întorcându-ne la infiltrarea kaghebistă în cadrul structurilor de informații franceze, putem observa, la mijlocul anilor ‘70, o accelerare a procedurilor de infiltrare și de decriptare a corespondenței diplomatice franceze. Patru ofițeri de informații și un șef al departamentului de contraspionaj din cadrul Surete Generale au activat în solda Lubiankăi, furnizând sute de documente prețioase sau, mai bine spus, necesare politicii externe sovietice vizavi de Occident.
Andropov s-a dovedit a fi un abil diplomat și manager al KGB-ului în ceea ce a privit rețeaua franceză care cuprindea circa 30 de agenți valoroși, care au primit cadouri substanțiale în perioada 1973-1976. Sumele încasate de aceștia variau între 3.000 și 10.000 de franci, în funcție de calitatea informațiilor furnizate Centrului. De Crăciun, în 1975, mai mulți funcționari din Ministerele Apărării și de Interne franceze au fost premiați de rezidența din Paris pentru rezultate excepționale.
Cel mai prețuit agent francez care a lucrat timp îndelungat pentru KGB a fost Jour, cifratorul de la Ministerul de Externe francez, care a dat pe bani grei Moscovei cifrul cartierului general al NATO, precum și pe cel al ambasadei franceze de la Kremlin.
Minciuni colorate și fascinația banilor
Până în 1983, Moscova a avut în Jour elementul-cheie în controlul informațiilor și decriptarea de tipul SIGINT. Principalii agenți care au acceptat să lucreze la două capete pentru KGB au fost ziariști, oameni eficienți în coordonarea campaniilor de dezinformare. De pildă, Argus a fost ziaristul-cheie pentru Centru, care avea legături directe la președintele Republicii Franceze, Georges Pompidou. Misiunea acestuia era să-l dezinformeze cu regularitate pe președinte, pentru a ține o presiune constantă în tabăra gaulliștilor, care se dovediseră extrem de gălăgioși pe eșichierul scenei politice franceze. Valoarea plății pentru ziariști se cifra la cuantumul de 100.000 de franci pe lună, bani negri pentru completarea veniturilor acestora, în afara salariilor pe care le primeau la redacțiile unde erau angajați.
Cotidianul „Le Monde“ a fost instrumentul cel mai des utilizat de agenții kaghebiști sub acoperire în operațiuni de dezinformare și de deturnare a opiniei publice franceze de la chestiunile importante ale momentului. Jurnaliștii acestei publicații au fost blânzi vizavi de operațiunile KGB-ului și au înfierat în articole spumoase eșecurile CIA și, implicit, ale politicii americane în chestiunea libiană.
Alături de cotidianul pe care l-am amintit mai sus, în hora KGB-ului a intrat și France Press, care a furnizat pe piață multe știri controversate, prin intermediul agentului Lan. Acesta s-a vândut pentru 120.000 de franci și-n scurt timp a devenit un pion important în dezinformarea dospită în laboratoarele Moscovei.
Prin zeci de articole și analize, rezidența reușise să otrăvească, prin intermediul știrilor false, intelectualitatea franceză, care se lăsase sedusă de ideile generoase ale URSS-ului, partenerul de nădejde al Republicii Franceze. În concluzie, putem afirma că penetrarea sistemului de informații francez a fost o realitate până la începutul anilor ‘80, când SDECE-ul și DST-ul au început un amplu proces de curățare și de protejare a rețelelor penetrate de sovietici.
Edificatoare în acest sens rămâne trecerea pe linie moartă a lui Pathe și a lui Jour, dovediți de SDECE ca agenți dubli în 1979.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
