
Fiul baronului de Prahova, Mircea Cosma, este așteptat luni de către deputații din Comisia Juridică a Camerei, care urmează să-l audieze înainte de a lua o decizie cu privire la solicitarea de încuviințare a arestării preventive formulate de procurorii DNA. După ce îl vor asculta pe deputatul Vlad Cosma, deputații trebuie să întocmească un raport, înaintat plenului Camerei Deputaților, care urmează să voteze ridicarea imunității parlamentare și încuviințarea cererii DNA. Lucrările comisiei vor fi secrete, a spus vicepreședintele Ciprian Nica. "Noi nu ne putem pronunța pe temeinicie, ci numai din punct de vedere juridic vedem ce probe sunt la dosar, dacă sunt probe și ce conține acel dosar. Probabil, trebuie să ai ceva acolo ca să ceri arestarea preventivă, ca să încuviințezi arestarea însemnă că este o faptă deosebit de gravă care este de o periculozitate aparte". În același dosar, tatăl deputatului, președintele CJ Prahova Mircea Cosma, a fost reținut marți de procurori și prezentat a doua zi magistraților Instanței Supreme, care au decis eliberarea sa sub control judiciar. Vlad și Mircea Cosma sunt acuzați de trafic de influență, procurorii DNA susținând că ar fi cerut și primit peste 4,4 milioane de lei de la reprezentanții unor societăți comerciale, denunțători în cauză, pentru ca aceștia să obțină lucrări supraevaluate de întreținere a drumurilor și plata la timp a sumelor datorate societăților, de la bugetul Consiliului Județean.
Mihai Niculescu
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















