DISTRIBUIŢI

Urmarea comunicatului de presa  nr. 1 din data 07.04.2023,  privind trimiterea în judecată ,în stare de arest preventiv a unei  inculpate pentru săvârșirea unor infracțiuni incriminate de Legea 535/2004 privind prevenirea și combaterea terorismului,   Biroul de Informare și Relații Publice este abilitat să comunice următoarele:
La data de 18.10.2023, Curtea de Apel Craiova a dispus condamnarea inculpatei la o pedeapsă rezultantă de 4 ani şi 11 luni închisoare, în regim de detenţie, pentru săvârşirea  următoarelor infracțiuni:
– promovare a unui mesaj prin propagandă săvârşită prin orice mijloace, în public, cu intenţia de a instiga la săvârşirea unui act de terorism, indiferent dacă mesajul susține sau nu în mod direct terorismul, ori dacă au fost săvârșite sau nu respectivele infracțiuni,
– accesarea în mod repetat de materiale de propagandă teroristă, prin intermediul sistemelor informatice sau altor mijloace de comunicaţii electronice, precum şi deţinerea de astfel de materiale, în scopul însuşirii ideologiei teroriste, ca parte a unui proces de radicalizare.

Facem precizarea că inculpata a săvârșit infracțiunile menționate în stare de recidivă constând în aceea că anterior prin sentinţa penală din data de 23.03.2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie și  rămasă definitivă prin decizia penală din data de 20 iunie 2022 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie de Justiţie a fost condamnată pentru infracțiuni de aceeași natură la o pedeapsa  de 2 ani și 2 luni închisoare, cu privire la care instanța a dispus suspendarea sub supraveghere.
În prezenta cauză , alături de pedeapsa închisorii i-au fost interzise inculpatei dreptul de a fi aleasă în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice și de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, dreptul de a deţine, purta şi folosi orice categorie de arme şi dreptul de părăsi teritoriul României pe o durată de 3 ani, de la rămânerea definitivă a  hotărârii sau după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.
De asemenea, instanța a dispus menţinerea  măsurii arestării preventive a inculpatei și confiscarea bunurilor cu privire la care   procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism  – Structura Centrală au luat măsuri asigurătorii în cursul urmăririi penale.
Hotărârea  este supusă  căii de atac a apelului.
Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal,  orice persoană este considerată nevinovată până la stabilirea vinovăției sale printr-o hotărâre penală definitivă.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.