Home Actualitate Fosta judecătoare Lăcrămioara Axinte nu este avocată. Să ne spună Parchetul General...

Fosta judecătoare Lăcrămioara Axinte nu este avocată. Să ne spună Parchetul General dacă fapta ei constituie infracțiune sau nu

DISTRIBUIŢI

Persoanele care nu fac parte din formele de organizare profesională consacrate prin Legea nr. 51/1995, republicată, cu modificările ulterioare, respective barourile și care exercită activităţi specifice profesiei de avocat săvârşesc infracţiunea prevăzută de art. 348 din Codul penal: „Exercitarea, fără drept, a unei profesii sau activităţi pentru care legea cere autorizaţie ori exercitarea acestora în alte condiţii decât cele legale, dacă legea specială prevede că săvârşirea unor astfel de fapte se sancţionează potrivit legii penale, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă.”

Judecătoarea Axinte a ghidat oamenii cum să depună plăngeri la instanță

„Până vineri dimineață, 25 aprilie 2025, au fost depuse 130 dosare, aproape 50 au fost respinse, altele au primit termene de judecată între 25 aprilie și 3 iunie, iar unele nu au primit încă niciun termen. Formularul „Instrucțiuni pentru turul doi înapoi” prin care susținătorii lui Călin Georgescu erau instruiți să dea în judecată Curtea Constituțională a României a circulat pe internet: oamenii erau îndemnați să facă plângerea pe 15 aprilie până la ora 14.00. Au fost înregistrate peste 130. Cea care-i ghida pe oameni să completeze documentele este fosta vicepreședintă a Tribunalului Botoșani, Lăcrămioara Axinte”, arată o investigație a jurnaliștilor de la Snoop.

Ieri, judecătorul Alexandru Vasile de la Curtea de Apel Ploiești a admis o astfel de plângere, împotriva deciziei CCR, depusă de o persoană pe nume Gheorghița Popescu, singura admisă până acum. Parchetul Curții de Apel Ploiești a atacat hotărârea judecătorului Vasile.

Update ora 17,00: Curtea Supremă a admis recursul împotriva sentinței Curții de Apel Ploiești, care a suspendat hotărârea CCR de anulare a alegerilor prezidențiale din 2024. Decizia ICCJ este definitivă