Home Actualitate Fostul șef al SPP, Gabriel Naghi, circulă cu o mașină de lux...

Fostul șef al SPP, Gabriel Naghi, circulă cu o mașină de lux neasigurată

DISTRIBUIŢI

Fostul șef al Serviciului de Pază și Protecție (SPP), Gabriel Naghi (foto 1), a fost surprins zilele trecute de reporterii "Curentul" pe bulevardul Mihalache (fost 1 Mai), părând extrem de preocupat. Deși în rezervă, general-locotenentul de trei stele s-a dovedit a fi extrem de vigilent, el observând imediat că este "vânat" de echipa cotidianului nostru. Cu toate că se afla pe un drum public, ex-șeful SPP s-a declarat iritat că a fost imortalizat pe peliculă. După un scurt schimb de replici în care și-a manifestat indignarea, Naghi a dispărut rapid într-o direcție necunoscută, la bordul unui VW Passat de culoare bleumarin. Inițial, reporterii noștri nu au cunoscut motivul pentru care Gabriel Naghi a fost iritat că a fost fotografiat. Ulterior însă, după o serie de verificări, "Curentul" a aflat sursa enervării fostului SPP-ist din garda lui Ion Iliescu. Autoturismul pe care acesta îl conducea nu are o poliță valabilă RCA. Acest lucru reiese din Baza de date CEDAM, implementată și menținută de către Comisia de Supraveghere a Asigurărilor (n.r. – în baza OUG 189/2005 pentru stabilirea unor măsuri privind vehiculele rutiere înmatriculate și în conformitate cu Directiva parlamentului european și a Consiliului Europei 2000/26/CE privind armonizarea legislațiilor statelor membre privind asigurarea de răspundere civilă pentru daunele decurgând din circulația autovehiculelor) (foto 2). Ca atare, nefigurând în baza de date CEDAM, se presupune că Gabriel Naghi nu a încheiat asigurarea obligatorie RCA sau nu a menținut-o în valabilitate în mod continuu, prin plata primelor de asigurare, el fiind astfel pasibil de amendă de la 1.000 la 2.000 RON și reținerea certificatului de înmatriculare, până la prezentarea documentului privind încheierea asigurării. Însă cine să-l verifice pe fostul boss al SPP?

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.