Vicepreşedintele Partidului Democrat, Sorin Frunzăverde, membru în Colegiul electoral Bisericesc, susţine că următorul Patriarh al României va fi Daniel, Mitropolitul Moldovei. În replică, Mitropolitul Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului, Bartolomeu Anania spune că Frunzăverde nu poate vorbi în numele întregului Sinod.
-Fac parte din acestă adunare din 1998, sunt membru cu drept de vot, iar următorul Patriarh va fi Daniel, Mitropolitul Moldovei. Cutuma este una, asta nu înseamnă că va fi respectată de Sinod. Eu personal cred că următorul Patriarh va fi Daniel-, a declarat sâmbătă, într-o emisiune televizată, vicepreşedintele PD Sorin Frunzăverde.
-E dreptul domnului Frunzăverde să declare ce vrea dânsul şi să creadă ce vrea dânsul. Acesta nu are decât un singur vot şi poate să voteze pe cine vrea. Patriarhul va fi ales prin vot secret. Domnul Frunzăverde nu poate vorbi în numele Sfântului Sinod-, a declarat, în replică, IPS Bartolomeu Anania, membrul Sfântului Sinod.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info





















