Prima Gala a folclorului romanesc, organizata duminica seara la Teatrul National din Bucuresti, de catre Ministerul Culturii si Cultelor a fost un fiasco. Cei prezenti, atat spectatorii, cat si invitatii, au plecat cu un gust amar datorita proastei organizari. Pentru desfasurarea in bune conditii a galei, Ministerul Culturii si Cultelor i-a incredintat lui Cornel Todea intreaga regie a spectacolului pentru modica suma de… 300 milioane de lei. Ce s-a realizat cu acesti bani s-a vazut pe scena Nationalului: o sarabanda a gafelor si balbaielilor.
Trebuie precizat ca ministerul condus de catre Razvan Theodorescu a acordat premii in valoare totala de aproximativ 580 milioane de lei pentru 36 de interpreti si formatii de muzica populara. Astfel, fiecare premiat a plecat cu 15 milioane de lei.
Majoritatea celor prezenti la Teatrul National au sustinut ca suma de 300 milioane de lei data regizorului Cornel Todea este mult prea mare, mai ales ca regia spectacolului a lasat de dorit. Dupa ce spectacolul a inceput cu o intarziere de circa 15 minute, a urmat seria gafelor. S-a anuntat interpretarea unei melodii, dar formatia a ajuns pe scena dupa cinci minute, iar recitalul n-a durat decat un minut. Prezentatorii spectacolului au anuntat ca realizatorul TV Doru Dumitrescu va inmana un premiu, dar acesta a aparut in sala dupa… 20 de minute, cerandu-si scuze de intarziere pe motiv ca a incurcat sala. Punctul culminant al gafelor populare a fost atins de acordarea unui premiu de catre secretarul de stat in Ministerul Culturii si Cultelor Ioan Onisei, care la aceea ora era pe la Oradea. Mai trebuie precizat faptul ca de invitatii sositi din provincie nu s-a ocupat nimeni din partea ministerului si fiecarea a venit la National cum a putut si a plecat cum s-a descurcat.
Vlad Preda
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















