Home Actualitate Gauri arabesti in economia Brasovului

Gauri arabesti in economia Brasovului

DISTRIBUIŢI

In urma solicitarilor Parchetului National Anticoruptie de a fi verificate societatile in care sunt implicati Omar Hayssam, parteneri de afaceri de-ai lui sau alti cetateni de origine araba, Politia Economica si Directia de Control Fiscal Brasov au declansat cercetarile la doua firme. SC Imobis SRL si SC Palrom SRL sunt cele doua firme brasovene care au indeplinit criteriile de control trasate la Bucuresti, ele aflandu-se in proprietatea unor cetateni sirieni si avand, se pare, si afaceri cu firmele lui Hayssam.

Cum era de asteptat, nu doar firmele in care era implicat in mod direct Omar Hayssam au pagubit bugetul de stat.

La Imobis SRL, firma care comercializeaza angro produse alimentare, inspectorii au descoperit o datorie catre bugetul de stat de peste 121 miliarde de lei, reprezentand impozite si TVA neachitate, plus dobanzi si penalitati. Si la SC Palrom SRL inspectorii au descoperit o frauda de 179 miliarde de lei. Pentru ambele firme au fost intocmite dosare penale care au fost transmise la Parchetul General. -Actele privitoare la SC Palrom SRL si SC Imobis SRL au fost analizate la Serviciul Teritorial de Investigare a Infractiunilor de Crima Organizata si Terorism de la Brasov si inaintate ulterior Directiei de Investigare a Infractiunilor de Crima Organizata si Terorism Bucuresti pentru centralizarea datelor-, a declarat comisarul-sef Constantin Arisanu, seful Inspectoratului de Politie Brasov.

O alta firma aflata in atentia politistilor si inspectorilor fiscali brasoveni este SC Ifigenia Impex SRL, care se pare ca a avut legaturi destul de stranse de afceri cu grupul condus de Hayssam. Conform unui scenariu bine cunoscut, firma a facut in anul 2001, la doar trei luni de la infiintare, o cerere de rambursare de TVA de peste 50 miliarde de lei. Deoarece finantistii brasoveni au considerat cererea ilegala, administratorul acestei firme, Vasile Buciu, a mutat firma la Bucuresti, unde a reusit si sa recupereze TVA-ul, in urma unui proces castigat cu Ministerul Finantelor.

Si Mohamad Munaf este implicat intr-o lovitura care a afectat o societate brasoveana. Surse judiciare sustin ca acesta s-ar afla in spatele disparitiei unei nave incarcate cu 2.000 tone de nitrat de amoniu. Marfa apartinea combinatului chimic Nitramonia din Fagaras, care nu a mai putut recupera nimic din paguba. Despre nava sau despre soarta marfii, un ingrasamant chimic care poate fi folosit si ca explozibil, nu s-a mai aflat nimic niciodata.

CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.

Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.