Acasă Actualitate Ghiță produce bani din afaceri cu statul și fugit din țară

Ghiță produce bani din afaceri cu statul și fugit din țară

DISTRIBUIȚI

Afacerile lui Sebastian Ghiță prosperă, chiar dacă acesta a fugit din România:

„Camera Deputaţilor a atribuit pe 29 noiembrie 2018 un contract privind achiziţia unor instalaţii de conferinţe (microfoane, sisteme de sonorizare şi distribuţie audio-video), în urma unei licitaţii accelerate iniţiate pe 29 octombrie. Alegerea licitaţiei accelerate a fost justificată de un protocol interstituţional semnat pe 15 octombrie 2018, prin care Camera Deputaţilor s-a obligat să organizeze 140 de reuniuni, astfel încât sălile de conferinţe trebuie să fie dotate de la 1 ianuarie 2019 cu echipamente noi. Singura firmă interesată a fost Avitech Co SRL, cea care a şi fost, dealtfel, declarată câştigătoare. Valoarea totală a înţelegerii este de 1.718.071,67 lei, fără TVA”, scrie ziarul lui Dan Voiculescu, Jurnalul.ro.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.