
Crizele din Sănătate sunt la un pas de a „îngropa“ radical sistemul sanitar și soluțiile întârzie să apară. Medicii, dar și restul personalului din sistemul sanitar, amenință din iulie cu proteste, greve și chiar demisii în bloc, din cauza salariilor mici, a condițiilor de lucru și a modului în care sunt tratați angajații din Sănătate în România, potrivit președintelui Colegiului Medicilor, Vasile Astărăstoae.
Anunțul privind protestele personalului medico-sanitar a fost făcut, miercuri, de președintele Colegiului Medicilor din România (CMR), prof. dr. Vasile Astărăstoae, care a spus că vorbește în numele tuturor organizațiilor profesionale din sistem. Medicii reclamă, în primul rând, salariile mici – echivalentul a 200 de euro pe lună pentru un rezident și, respectiv, 500 de euro în cazul unui specialist. „Lunile de vară nu vor fi de vacanță“, a subliniat Astărăstoae, potrivit căruia calendarul protestelor va include marșuri, greve și chiar demisii în bloc, dacă nu sunt rezolvate problemele. Potrivit lui Astărăstoae, în perioada următoare vor avea loc consultări în teritoriu, cu privire la stabilirea calendarului protestelor. „Este o adevărată prigoană a cadrelor medicale, de aceea trebuie să luptăm pentru recăpătarea respectului cadrelor medico-sanitare. Mesajul comun este unul foarte clar: ne-a ajuns cuțitul la os, nu mai suportăm să fim umiliți, batjocoriți, nu mai suportăm să se încalce demnitatea noastră. Vrem tratament normal, nu preferențial“, a explicat Vasile Astărăstoae. Potrivit președintelui CMR, pentru mărirea veniturilor medicilor rezidenți este nevoie de 21 de milioane de euro. Tot Astărăstoae a avertizat că banii spitalelor s-ar putea termina în august, iar din toamnă acestea riscă să nu mai aibă fonduri pentru a funcționa.
Prim-vicepreședintele Federației Sanitas, Marius Sepi, a declarat joi, că acțiunile anunțate de Colegiul Medicilor din România au susținerea organizației sindicale, el precizând că acestea nu sunt împotriva Ministerului Sănătății (MS), ci a celui de Finanțe și a Guvernului.
„Federația Sanitas susține acțiunile de protest. Trebuie să se înțeleagă că nu este o acțiune împotriva Ministerului Sănătății. Colegiul Medicilor și Sanitas au o relație corectă cu Ministerul Sănătății. Propunerea de alianță are legătură cu sistemul sanitar și cu finanțarea, care este apanajul Ministerului de Finanțe și al Guvernului. În următoarele două săptămâni, vom lua o decizie privind calendarul de acțiuni și revendicările comune“, a declarat Marius Sepi.
Eugen Nicolăescu este surprins….și atât!
Eugen Nicolăescu nu știe care ar putea fi soluția pentru evitarea protestelor anunțate în sănătate, însă știe să ridice din umeri a neputință și să spună că nu sunt bani. Este cert faptul că ministerul Sănătății nu este unul dintre cele mai avute ministere din România și că ar mai trebui făcute multe investiții până când standardele din acest domeniu să poată fi declarate decente, însă schimbarea acestui fapt stă și în puterea ministrului Eugen Nicolăescu. Ministrul Sănătății, liberalul Eugen Nicolăescu, a declarat joi, că este surprins de protestele anunțate de personalul medico-sanitar, în condițiile colaborării continue cu acesta, și face apel la medici să pună în centrul activității lor pacientul. „Am avut continuu discuții cu organizațiile profesionale, iar o dovadă este și faptul că lucrăm împreună la elaborarea legii privind salarizarea și a celei de schimbare a statului spitalelor publice. Suntem parteneri, iar asta inclusiv cu Colegiul Medicilor, cu care avem o relație foarte bună de colaborare pentru ca profesioniștii din sistem să își recapete încrederea“, a explicat ministrul. În contextul protestelor pe care le-ar putea declanșa angajații din sistem, Eugen Nicolăescu a ținut să facă apel la medici „să aibă în centrul activității pacientul“. Ministrul Nicolaescu susține că nu există bani pentru a majora aceste salarii. Nicolăescu pare să uite că rolul său este să intervină în deciziile Guvernului și ale Ministerului de Finanțe, pentru a obține fondurile necesare în Sănătate, asigurând o bună funcționare a sistemului pe care îl conduce. Nici secretarul de stat al Ministerului Sănătății, Raed Arafat nu are vreo soluție la această criză care stă să erupă. Acesta a precizat că Ministerul Sănătății are în discuție un proiect referitor la statutul spitalelor, pentru a le scoate din categoria instituțiilor bugetare. Arafat a declarat că ministerul Sănătății „înțelege perfect situația“, precizând că există două grupuri de lucru – unul pe proiectul cu statutul spitalelor și al doilea pe proiectul salarizării. Arafat a declarat că „în următoarele două săptămâni“ ministerul ar putea veni cu o propunere care să fie supusă dezbaterii publice și care să satisfacă cerințele ambelor părți.
Prin urmare, doar vorbe, proiecte generale și generoase, fără nimic concret în spate. Or, tocmai de promisiuni s-au săturat medicii și cadrele medicale care sunt decise acum să adopte soluții radicale, de tipul demisiilor în bloc. Din păcate ministerul nu are soluții, pentru că nu are bani, dar nici Eugen Nicolăescu nu se bate pentru a aduce bani în sistem. Un ministru interesat de domeniul pe care-l gestionează s-ar duce în ședința de guvern, ar cere bani la rectificarea bugetară pentru majorarea salariilor medicilor, iar în cazul în care ar fi refuzat și-ar prezenta onorabil demisia, precizând public cauzele acestui gest. Dar, vorba ceea, de unde nu-i nici Dumnezeu nu cere. Pus în fața amenințărilor cu greva generală în sistem, ministrul Nicolăescu a declarat că salariile în domeniul sanitar nu vor crește în acest an, dar că are în vedere solicitările lor în 2014. Dovedind că nu pune prea mult preț pe oamenii din sistemul sanitar, ministrul sănătății a susținut că eventuale proteste ale personalului sanitar ar reprezenta o formă de a se face presiuni asupra autorităților, ceea ce este un drept al fiecărei organizații. Cu alte cuvinte, e dreptul lor, pot protesta, dar vor rămâne doar cu protestele.
6000 de cadre medicale din Cluj se pregătesc de grevă
Liderul Sanitas Cluj, ?ê?£tefan Roman, a declarat, joi că angajații din sistemul medical au formulat o serie de revendicări, printre care acordarea tichetelor de masă în unitățile sanitare unde s-a sistat distribuirea, elaborarea unei legi a salarizării în sistemul sanitar care să prevadă creșterea salariilor sau asigurarea spitalelor cu medicamente și materiale medicale.
„Angajații din sistemul medical au formulat o serie de revendicări, care au fost discutate cu ministrul Sănătății. Printre acestea se numără acordarea tichetelor de masă în unitățile sanitare unde s-a sistat distribuirea, elaborarea unei legi a salarizării în sistemul sanitar care să prevadă creșterea salariilor, asigurarea spitalelor cu medicamente și materiale medicale astfel încât pacienții să nu mai fie nevoiți să le cumpere. Dacă rectificarea bugetară din luna iulie a bugetului Ministerului Sănătății nu va pozitivă, astfel încât să fie rezolvate aceste revendicări, peste 6.000 de angajați din sistemul medical clujean – medici, asistente, infirmiere – ar putea declanșa acțiuni de protest care să culmineze cu o grevă generală. Bineînțeles, se va asigura o treime din activitate, conform legii“, a spus Roman.
Irina Tracy
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















