Acasă Actualitate Guvernul a aprobat OUG pentru recompensarea celor care se vaccinează anti-COVID 19

Guvernul a aprobat OUG pentru recompensarea celor care se vaccinează anti-COVID 19

DISTRIBUIȚI

Românii care se vaccinează împotriva COVID-19 vor fi recompensați cu tichete de masă în valoare de 100 de lei și eventuale premii în bani, în cazul în care se înscriu la Loteria de vaccinare. Ordonanța de Urgență care introduce aceste recompense pentru persoanele care se vaccinează cu schema completă – câte două doze de vaccin Pfizer, Moderna sau AstraZeneca sau o doză de vaccin Johnson&Johnson – a fost aprobată în ședința de Guvern de astăzi și va intra în vigoare la momentul publicării în Monitorul Oficial.

Ce prevede Ordonanța de Urgență adoptată astăzi:

– Persoanele care se vaccinează cu schemă completă de vaccinare, după data intrării în vigoare a prezentei Ordonanțe de Urgență, beneficiază de o alocație de hrană, în valoare totală de 100 de lei, sub formă de tichete de masă.
Cheltuielile aferente se suportă din bugetul Ministerului Sănătății.

– Se aprobă organizarea Loteriei de vaccinare, ca măsură de încurajare a vaccinării. Loteria de vaccinare constă în acordarea de premii în bani cetățenilor români vaccinați cu schemă completă de vaccinare.

– Sumele de bani acordate potrivit prevederilor prezentei Ordonanțe reprezintă premii în înțelesul art. 108 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare. Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului stabilește fondul anual de premiere pentru Loteria de vaccinare, precum și repartizarea acestuia. Pentru anul 2021, prima extragere are loc în luna octombrie.

– Persoanele vaccinate cu schemă completă se pot înscrie pentru patriciparea la Loteria de vaccinare în condițiile stabilite prin Ordin comun al Ministerului Sănătății și al Ministerului Economiei, Antreprenoriatului și Turismului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.