
Razie în canalele de la Gara de Nord
Polițiștii și mascații au năvălit ieri în canalele din zona Gării de Nord a Capitalei, într-o acțiune care avea ca scop găsirea unor boschetari spărgători de locuințe, care au furat mai multe obiecte de artă. Confruntarea cu oamenii legii a iscat un mic război de stradă, polițiștii au folosit gaze lacrimogene, iar oamenii străzii au ripostat cu aurolac. La mijloc a căzut reprezentantul unei fundații venit să-i ajute pe oamenii fără adăpost, și el fost locuitor al canalelor, care a fost stropit cu aurolac și s-a ales cu o arsură la ochiul drept.
Descinderea de ieri a polițiștilor a avut ca scop găsirea unor obiecte de arte care au fost furate din locuința unor cetățeni francezi de la București. Oamenii legii bănuiesc că furturile au fost comise de către o grupare condusă de un locuitor al canalelor, poreclit ”Bruce Lee ” sau ”Regele Boschetarilor”. Acțiunea a avut efectul scontat, găsindu-se în subteran mai multe tablouri și icoane vechi, care urmează a fi inventariate și expertizate. Mai mulți boschetari au fost urcați în dube și duși la secție, dar purtătorul de cuvânt al Poliției Capitalei, Alexandru Niculae, nu a putut preciza dacă printre aceștia se află și șeful grupării de furturi din locuințe. Așa cum era de așteptat, locuitorii canalelor au protestat față de acțiunea polițiștilor, ajungând să arunce cu aurolac în forțele de ordine. O persoană fără adăpost a reușit chiar să fugă câteva sute de metri din mâinile polițiștilor, în uralele ”colegilor”, dar a fost fugărit și încătușat. ”S-a folosit forța în mod gradual” a precizat Alexandru Niculae. Polițiștii au fost ghidați în subteran de angajați ai RADET, care au folosit chiar și un excavator pentru a pătrunde în zonele greu accesibile. În timpul desfășurării ostilităților, au venit și reprezentanți ai Fundației ”Homeless”, care au protestat inițial față de acțiunea în forță, încercând să-i convingă pe oamenii fără adăpost să colaboreze. Acest gest a fost răsplătit cu un jet de aurolac, iar unul din voluntari a fost transportat la Spitalul de Ochi și diagnosticat cu arsură pe retină și cornee. În total, șase persoane au primit îngrijiri medicale, două fiind transportate la spital.
Mihai Niculescu
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















